Pentru Inter Petrila, un singur căpitan, Adi Câmpean

Şi-a început cariera la vârsta de 9 ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti din judeţul Hunedoara şi s-a remarcat de fiecare dată pe terenul de joc, indiferent cum s-a numit echipa pentru care a evoluat.

AdiSe numeşte Adi Câmpean şi astazi este liderul echipei de pe Jiul de Est, mai exact căpitanul celor de la CS Inter Petrila.

În materialul care urmează mi-am propus să fac o introducere a vieţii de sportiv, a celui mai titrat căpitan pe care l-a avut Interul până acum.

Este o adevărată plăcere să descoperi un sportiv ca Adi, un profesionist al sportului cu balonul rotund şi un lider, prin comportament, pentru generaţia de fotbalişti care urmează să-şi intre în drepturi.

A revenit în lotul Petrilei la începutul acestui campionat, după 7 ani petrecuţi la Lupeni şi alţi doi la Haţeg, iar prin atitudinea sa, a strâns laolaltă o echipă tânără şi ambiţioasă.

Adesea pe terenul de joc, noi spectatorii, avem ocazia să descoperim un Adi Câmpean dur, care lasă să i de vadă caltăţile de lider şi pentru care lupta din iarbă trebuie să ducă spre câştigarea celor 3 puncte puse în joc. Dincolo însă,  de terenul de fotbal îl descoperim pe omul Adi Câmpean, unul care merge zilnic la serviciu, un om simplu, modest chiar, deşi numele lui nu mai este demult o necunoscută pentru fanii fotbalului hunedorean. Este căsătorit, are doi copii şi o viaţă de familie exemplară. Un adevărat profesionist spunem noi, atât pe terenul de joc, cât şi în afara acestuia. S-a ferit mereu de probleme şi şi-a ascultat antrenorii, a trecut de la probe de joc pentru Dinamo Bucureşti la performanţă alături de coechipierii de la Minerul Lupeni, echipă cu care s-a bătut la promovarea în prima ligă a fotbalului românesc.

10419013_1586340991615697_5259095276959264660_n
La 34 de ani, Adi nu este doar liderul echipei, ci este şi unul dintre secunzii lui Aurel Moldovan. Nu se gândeşte la retragere, speră să mai prindă, încă, multe meciuri sub culorile Interului.

Cu o viaţă împărţită între familie şi terenul de fotbal, Adi Câmpean este omul căruia Interul ar trebui să-i păstreze numele scris în istoria clubului, ca fiind unicul căpitan, un fel de Cătălin Hâldan al Petrilei şi spun asta deoarece Adi a preferat să pună umărul la treabă alături de echipa care l-a dat spre fotbalul mare, în loc să privească nepăsător la flacăra tot mai stinsă a fotbalului dintre Jiuri.

După 25 de ani de carieră sportivă, vorbeşte cu aceeaşi plăcere despre fotbal, transmite aceeaşi bucurie şi nu lasă loc pentru regrete în urma sa. Aşa este el, Adi Câmpean, unicul căpitan.