Trimişi în judecată în dosarul dolarilor falsificaţi

        Nu mai puţin de 20 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, în dosarul dolarilor falsificaţi puşi în circulaţie pe teritoriul României, în care s-au efectuat zeci de percheziţii, inclusiv în judeţul Hunedoara. 
images (11)Reamintim că, în luna februarie, au fost efectuate 52 de percheziţii domiciliare efectuate în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Braşov, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, iar acum 20 de persoane au ajuns în faţa judecătorilor. Potrivit DIICOT, „în cauză exista suspiciunea rezonabilă că membrii grupării, începând cu anul 2014, au introdus din Serbia pe teritoriul României diferite cantităţi de ţigări, pe care le-au distribuit în vederea punerii în vânzare pe raza mai multor judeţe, cu preponderenţă în sud-vestul ţării“. „De asemenea, există suspiciunea că o parte dintre membrii grupării, începând cu anul 2014 şi până în prezent, au introdus în România sume importante de bani (20.000 USD), constituite din bancnote de 100 USD falsificate. Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie pe teritoriul României, inclusiv pe raza judeţului Constanţa“, mai spun procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

 Dispărut fără urmă

 Punerea în circulaţie a monedelor falsificate reprezintă o practică destul de veche, iar autorii infracţiunii reuşesc uneori să scape, asta chiar dacă sunt condamnaţi definitive la închisoare. De exemplu, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Petroşani este căutat peste tot de oamenii legii, după ce a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru complicitate la falsificare de monedă sau alte valori şi punere în circulaţie de monedă falsă sau alte valori. Este vorba despre Cristian Constantin Purăcrelu, pentru care există un mandate de executare a pedepsei, dar falsificatorul este de negăsit, potrivit datelor existente pe site-ul Poliţiei Române.

[slideshow_deploy id=’13836′]