Pensie pentru romanii din strainatate! Cum puteţi să obţineţi pensie comunitară pentru perioadele lucrate în alte state europene

    Pensia comunitară pentru perioadele lucrate în alte state europene • Condiţii necesare pentru obţinerea pensiei comunitare • Documente necesare pentru calculul pensiei comunitare

romani-610x300

Românii care muncesc atât în România, cât şi în alte state din Uniunea Europeană beneficiază, în anumite condiţii, de pensie pentru toate perioadele respective. Persoanele care, pe lângă perioada lucrată în România, au lucrat şi în alte state ale Uniunii Europene (UE) sau ale Spaţiului Economic European (SEE) se pot adresa, cu cererea pentru obţinerea pensiei, unei singure instituţii.

În vederea stabilirii dreptului de pensie pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parţială, de invaliditate şi de urmaş persoana îndreptăţită se adresează casei teritoriale de pensii – în cazul celor care locuiesc în România. Aceştia depun cererea şi actele doveditoare, iar unitatea se va ocupa de stabilirea drepturilor la pensie pentru toate perioadele lucrate în statele din UE şi/sau SEE. Cererea poate fi depusă doar după ce persoana în cauză îndeplineşte condiţiile legale de pensionare, orice solicitare făcută în avans fiind respinsă de autorităţi.

 

Avantajul adus de perioadele lucrate în alte state din UE şi/sau SEE este că acestea ajută la întregirea stagiilor de cotizare necesare la obţinerea pensiei. Aceste intervale nu majorează cuantumul pensiilor, ci doar durata stagiului de cotizare. Solicitanţii pot cere pensie şi într-un alt stat european în care au muncit, adresându-se instituţiei competente. Vârstele de pensionare diferă de la un stat la altul, aşa că persoana în cauză trebuie să se asigure că îndeplineşte condiţiile impuse de statul în care depune solicitarea.

Condiţii necesare pentru obţinerea pensiei

Fiecare stat din UE şi SEE stabileşte pensia la data la care persoanele îndreptăţite îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, în funcţie de perioadele de asigurare realizate. Totodată, drepturile de pensie se acordă proporţional cu perioadele de asigurare realizate în fiecare stat. Pentru a fi luaţi în considerare anii lucraţi în alte ţări, solicitanţii trebuie să fi muncit în fiecare stat cel puţin un an calendaristic, potrivit regulamentelor europene. În cazul solicitanţilor care locuiesc în România trebuie avute în vedere prevederile Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care stabilesc condiţii diferite în funcţie de tipul de pensie.

capsunari_73713700

În prezent, Legea pensiilor prevede că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei, în timp ce stagiul minim şi cel complet de cotizare este de 15, respectiv 35 de ani. Vârsta standard şi stagiul sunt stabilite în funcţie de data naşterii, iar legea prevede o creştere graduală a acestora până la limitele amintite. Spre exemplu, în cazul femeilor născute în februarie 1955, dacă au lucrat cel puţin 15 ani, îndeplinesc condiţiile de ieşire la pensie pentru limită de vârstă în februarie 2015, la 60 de ani. Totodată, stagiul complet de cotizare pentru aceste femei este de 30 de ani. În cazul pensiei anticipate, cererea se poate depune cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dar condiţia de bază este ca persoana în cauză să fi depăşit cu cel puţin 8 ani stagiul complet de cotizare. Totodată, pentru pensia anticipată parţială, solicitantul trebuie să aibă realizat cel puţin stagiul complet de cotizare. Ea poate fi solicitată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare dacă cel în cauză a realizat stagiul complet de cotizare sau l-a depăşit cu până la 8 ani.

[slideshow_deploy id=’16047′]

ziarulunirea.ro