Universitatea Petroşani se promovează în Republica Moldova

              Absolvenţii de liceu din Republica Moldova sunt atraşi către Petroşani prin mai multe campanii de promovare derulate de instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului. 

download (4)„Am fost la o campanie de mediatizare a Universităţii din Petroşani împreună cu colegii mei. Eu am fost cu o echipă formată din studenţi basarabeni care studiază la noi, dar şi studenţi români, în două oraşe. În Căuşeni ne-am întâlnit cu primarul şi tinerii absolvenţi, dar şi cu preşedintele de Raion cum se cheamă la ei, de fapt este un fel de preşedinte de consiliu judeţean, din altă parte. Am stabilit cu ei modalitatea de atragere a absolvenţilor de liceu la Universitatea din Petroşani. Ne-am întâlnit şi cu reprezentanţii absolvenţilor de liceu de acolo, am vorbit cu aproximativ 100 de conducători ai elevilor şi le-am prezentat oferta noastră”, a declarat Dacian Ciodaru, director administrativ Universitatea din Petroşani. Interesul tinerilor basarabeni pentru universitatea din Valea Jiului este foarte mare, mai ales că la Petroşani au absolvit foarte mulţi tineri din Republica Moldova, de când instituţia şi-a început programul de educaţie destinat basarabenilor.