Costel Avram (PNL): “Ca oameni politici responsabili, avem datoria de a spune lucrurilor pe nume şi de a-i învăţa pe oameni să pescuiască şi în ape tulburi !”

avram costel
– Domnule Costel Avram, citim în diverse publicaţii hunedorene că sunteţi nemulţumit de evoluţia partidului. Sunt tulburi apele în PNL Hunedoara ?
– În politică puţine sunt momentele în care apele sunt liniştite. Asta este, până la urmă, însăşi esenţa vieţii politice: dezbaterea permanentă, lupta de idei şi dreptul de a avea un punct de vedere.

– S-a spus că v-aţi ameninţat colegii din PNL chiar cu demisia…
– Cei care mă cunosc ştiu că sunt o fire vulcanică dar, în acelaşi timp, ştiu şi că nu sunt un om care pune armele jos. Nu am de gând să demisionez din PNL. Am desigur nemulţumiri, cred eu justificate, faţă de modul în care decurge activitatea politică. De multe ori, trăiesc impresia că nu tragem cu toţii la “căruţă” aşa cum ne obligă încrederea de care ne bucurăm în rândul electoratului din judeţul Hunedoara. Cred că trebuie să mărim puţin tempo-ul, să aducem ceva mai multă acţiune în noua noastră organizaţie a PNL Hunedoara, să fim prezenţi în viaţa comunităţilor pe care le reprezentăm şi în rândul oamenilor care ne girează din punct de vedere politic.

– Cine e mai absent în viaţa politică a noului PNL în Hunedoara: vechiul PNL sau fostul PDL ?
– Construcţia liberală încă nu este pe deplin finalizată şi acest lucru mai lasă urme în viaţa de partid. Dar lucrurile merg între bine şi foarte bine în judeţul nostru. În PNL avem lideri politici maturi, responsabili, care sunt capabili să tragă la aceeaşi căruţă. Vreau să vă spun că în ceea ce priveşte Valea Jiului, acolo unde se află aria mea de responsabilitate în calitate de vicepreşedinte al PNL Hunedoara, deja se văd roadele unei activităţi politice capabile să le prezinte oamenilor din această regiune că noi, liberalii, avem soluţii pentru cele mai multe probleme ale comunităţii.

– Mulţi sunt cei care spun că pentru Valea Jiului, cel puţin pe zona activităţii miniere, nu se mai poate face nimic. Este adevărat ?
– Aş putea să vă răspund aşa cum fac, în general, ceilalţi politicieni de pe aici şi să vă spun că mineritul are viitor, că lucrurile merg spre bine, că prin Complexul Energetic Hunedoara va curge doar energie “verde”, lapte şi miere ş.a.m.d. Dar eu nu vreau să fiu populist. Este clar că, aşa cum stau astăzi lucrurile, din acest punct de vedere ele nu vor avea un final fericit pentru Valea Jiului, iar mineritul se va închide. Fie că termenul final va fi 2018, 2024 sau 2030, este evident pentru toată lumea că această activitate îşi cam dă ultima suflare. Ne place, nu ne place, ăsta este adevărul. Ca oameni politici responsbaili, nu trebuie să le vindem oamenilor gogoşi, ci să-i învăţăm cum să pescuiască.

– Cum să pescuiască domnule Avram, când apele sunt atât de tulburi ?
– Ca oameni politici responsabili, avem datoria de a spune lucrurilor pe nume şi de a-i învăţa pe oameni să pescuiască şi în ape tulburi. Dacă avem puterea de a privi dincolo de problemele din sectorul minier, putem vedea că în faţa noastră se deschide un nou orizont, cu oportunităţi multiple pe care le deschid banii europeni. Dacă învăţăm cum să aducem aceşti bani în Valea Jiului, dacă reuşim ca un număr cât mai mare de oameni să beneficieze, direct sau indirect, de aceste fonduri uriaşe care sunt dispoziţia noastră, Valea Jiului are şansa de a se lepăda de handicapul de a fi o zonă monoindustrială. Cred că aceasta este cheia succesului pentru comunitatea noastră şi nu concentrarea întregii atenţii pe agonia Complexului Energetic Hunedoara.

– Poate din toamnă, dacă PNL ajunge la guvernare, veţi vedea altfel lucrurile ?
– În ceea ce mă priveşte, cu siguranţă
nu-mi voi schimba optica. De altfel, vreau să vă spun că, în opinia mea, însăşi forţarea intrării la guvernare a PNL în acest an, este o greşeală. Eu cred că noi, liberalii, avem datoria de a intra la guvernare aşa cum se cuvine, validaţi de votul cetăţenilor şi nu prin alianţe politice de conjunctură. Este cât se poate de evident pentru oricine, chiar din atitudinea adoptată de actualul Guvern, că soluţiile liberale (relaxare fiscală, încurajarea sectorului economic privat, eficientizarea sectorului bugetar etc.) sunt singurele care pot dezvolta România şi care pot aduce românilor o viaţă mai bună. Liberalii au dat, prin vot, un nou Preşedinte al Românilor şi cred că liberalii trebuie să obţină, tot prin vot, dreptul de a forma un Guvern, dreptul de a conduce Consilii judeţene şi Consilii locale.

– Ce pot face, din ceastă perspectivă, liberalii din Valea Jiului şi liberalii din judeţul Hunedoara ?
– În primul rând, cred că trebuie să fie prezenţi ceva mai activ în rândul cetăţenilor, că trebuie să le spună oamenilor cum stau lucrurile cu adevărat şi cum pot ele evolua sănătos. Vreau să vă spun că, în Valea Jiului cel puţin, atitudinea pe care noi, liberalii, o avem peste tot în comunitate este una corectă faţă de oameni. Vrem să le spunem locuitorilor Văii Jiului cum stau lucrurile în prezent, care sunt perspectivele şi, mai ales, care sunt diferenţele între a merge mai departe cu o politică păguboasă pentru noi toţi sau de a deschide calea spre politica liberală, cea care a adus bunăstare şi în anii de glorie ai dezvoltării Văii Jiului, dar şi cea care a adus bunăstare peste tot în Europa Occidentală.

[slideshow_deploy id=’13835′]