PODUL ŞOIMUŞ VA FI REDESCHIS CIRCULAŢIEI DE SÂMBĂTĂ
Podul de la Şoimuş va deveni funcţional de sâmbătă, 18 iulie. După patru luni în care circulaţia a fost restricţionată, lucrările de reabilitare a podului peste râul Mureş au fost finalizate.
Reabilitarea Podului de la Șoimuș a început în această primăvară. În această perioadă, circulaţia a fost restricţionată chiar şi total, iar şoferii care au tranzitat acest sector au trebuit să aştepte minute în şir ca să treacă podul, sau chiar să ocolească prin Simeria. La începutul lucrărilor, atât autorităţile, cât și constructorul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, au dat asigurări că reabilitarea podului va fi finalizată în 20 iulie. De altfel, acesta a fost și termenul pe care l-a înaintat Instituția Prefectului după discuțiile avute cu partenerii implicați în acest proiect.
„Începând de sâmbătă, se deschide pe ambele sensuri podul peste Mureş de la Şoimuş, care face legătura între DN7 şi Autostrada A1. Mă bucur că constructorul a reuşit să reabiliteze acest pod într-un timp record, de aproximativ patru luni, ceea ce se întâmplă mai rar”, a declarat Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara
Lucrările de reabilitare au început la jumătatea lunii martie. Podul de la Şoimuş este cel mai lung pod de pe drumurile naţionale din România, cu o lungime de 570 de metri.
[slideshow_deploy id=’17636′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
