Învăţaţi să slăbească sănătos într-o tabără pentru copii supraponderali

                    Pentru al cincilea an consecutiv, în Straja se întâlnesc copiii supraponderali care vor să înveţe să slăbească sănătos.

download (5)Anul acesta sunt peste 30 de copii din mai multe judeţe ale ţării care participă la o tabără specială dedicată celor care doresc să slăbească folosind un program de exerciții și distracție specific vârstei, combinat cu un regim alimentar sănătos. Tabăra a afost amenajată în complexul Platoul Soarelui, iar anul acesta lector este şi campioana europeană la gimnastică Amelia Racea. ” Copiii vor putea face exerciții de educație fizică alături de o campioană. Amelia le va preda elemente de gimnastică, de mers corect, de alergare. Ea le va povesti cât a muncit pentru a ajunge campioană europeană și-i va îndemna pe copii să aibă aceeași ambiție pentru a învinge kilogramele în plus”, a declarat organizatorul taberei, Marius Fodoran.  Programul pregătit pentru copii cuprinde drumeții, jocuri sau concursuri, aşa încât să fie îmbinate utilul cu plăcutul. În plus, elevii vor primi trei mese principale și două gustări pe zi, elaborate cu sprijinul unui nutriționist, copiii învăţând în accest mod să se hrănească sănătos. Lecţii de nutriţie pot primi şi părinţii lor, aşa încât alimentaţia corectă să poată fi continuată şi acasă.

„Părinții vor participa la aceleași activități, împreună cu copiii. Vor avea același meniu și vor putea sta de vorbă cu psihologul și nutriționistul taberei pentru a putea conștientiza ceea ce trebuie să facă împreună cu cei mici, la plecarea din tabără. Părinții vor primi meniul din tabără, cu rețete, gramaje și modul de preparare al alimentelor”, a mai spus Marius Fodoran.

[slideshow_deploy id=’17450′]