Poliția locală din Lupeni are în dotare mașină nouă

La fel ca și colegii lor de la Poliția Națională, oamenii legii ai poliției locale din Lupeni își desfășoară activitatea în slujba cetățeanului. De acum, aceștia vor putea ajunge mai repede la cazurile în care sunt solicitați, cu ajutorul unei noi mașini de teren, 4×4, ce a intrat în dotarea lor.

resmerita.cristian1

 

Inițiativa aparține Primăriei Lupeni, cu sprijinul deputatului hunedorean Cristian Resmeriță. ”Primăria Lupeni a făcut toate demersurile și a achiziționat o mașină ultra modernă, 4×4, un Duster cu care să se poată deplasa și în stațiunea Straja, în momentul în care  începe sezonul de iarnă și avem probleme și acolo”, a declarat deputatul hunedorean.

Noutățile pentru oamenii legii nu se opresc aici. Aceștia au primit, tot din partea primăriei, și uniforme noi, atât de vară cât și de iarnă. ”De asemenea, am reușit să dotăm toți polițiștii locali cu echipamente adecvate, și de vară și de iarnă, pentru a se prezenta onorabil, și a nu fi cu nimic mai prejos decât cei din Poliția Națională. Doresc să mulțumesc atât celor din Poliția Națională cât și Jandarmeriei pentru relația foarte bună pe care o au cu Poliția Locală, pentru binele și siguranța cetățenilor”, a încheiat Cristian Resmeriță.

 

[slideshow_deploy id=’17636′]