Exclusiv! Fostul consilier local, Paul Gherasim, a vrut să dea o ţeapă

 

Paul Gherasim pare că a învăţat ceva de la “mentorul” său din politică, cel care i-a şi comandat o corecţie cu bâta, un alt personaj controversat – Alin Simota. Fostul consilier Paul Gherasim, condamnat penal pentru mărturie mincinoasă la 3 luni de închisoare cu suspendare, a încercat să fenteze un comerciant din Piaţa Petroşani, însă nu prea i-a mers.

paulCondamnatul penal Paul Gherasim s-a dus să-şi repare o pompă pentru apă, a primit o serie de piese de schimb, i s-a spus preţul şi apoi a vrut să-şi probeze echipamentul reparat. Paul, poreclit de presa din Valea Jiului „bermude”, a fost atât de fascinat de cum merge pompa încât a uitat să se întoarcă şi să achite contravaloarea reparaţiei. Ba chiar s-a arătat ofensat că omul care-l ajutase îl tot sună să-i ceară banii pentru piese. „Eu ce puteam să fac, ar fi trebuit să pun banii pentru piesele de schimb din propriul buzunar. Am tot încercat să vorbesc cu el. Ultima dată m-a luat tare, că el nu are timp de mine, adică cu mult tupeu m-a pasat de parcă nu îi făcusem reparaţia”, spune Cristi Popa, meseriaşul care era cât pe ce să fie păcălit de condamnatul penal Paul Gherasim. Omul s-a plâns la presă, lucru care l-a iritat la culme pe Gherasim. Iniţial, acesta a refuzat să comenteze şi să ofere un punct de vedere cu privire la situaţie. Abia după ce noi l-am informat că-l vom însoţi pe păgubit să depună o plângere penală pentru înşelăciune, dacă nu vrea să rezolve situaţia amiabil, Paul Gherasim a mers ţintă la meseriaş pentru a-i plăti lucrarea. Apoi cu mult tupeu, condamnatul penal Paul Gherasim s-a arătat ofensat de faptul că jurnaliştii s-au implicat în acest caz. În afara unor acuzaţii pe care acest individ penal va trebui să le probeze, dat fiind faptul că s-a ales cu o plângere la parchet din partea noastră (n.n. deţinem proba), ar fi trebuit să ştie că oamenii ne cer sprijinul pentru că suntem de multe ori ultima lor soluţie în faţa unor penali fără scrupule.

[slideshow_deploy id=’13835′]