Omul de afaceri iranian acuzat de violarea unei minore vine în faţa instanţei

 

Tribunalul Hunedoara ia astăzi în discuţie cererea formulată de omul de afaceri iranian acuzat că a violat o minoră privind modificarea condiţiilor măsurilor preventive luate în cazul său.

s560x316_violata-350x175

Omul de afaceri Nasrollah Shariat Nalkiasnari (64 de ani), cunoscut drept Naser, cercetat de procurorii din Petroşani pentru viol, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile după ce, la începutul lunii iulie, ar fi violat o adolescentă în vârstă de 14 ani, din Petroşani. Odată cu măsura controlului judiciar i s-au impus şi anumite restricţii, luate în calcul astăzi de instanţa de judecată a Tribunalului Hunedoara, care analizează cererea.

Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii iulie, omul de afaceri iranian ar fi ademenit-o pe fetiţă în aparatamentul său, spunându-i că vrea să-i dea un lănţişor de aur ca să „o ajute”, dar mai apoi a întreţinut relaţii sexuale împotriva voinţei acesteia. Sunt informaţii conform cărora minora ar fi fost şi lovită cu palma dar şi cu cureaua, lovituri care i-ar fi provocat mai multe echimoze la nivelul corpului, iar cel care a sesizat poliţia este chiar tatăl fetiţei. Adolescenta le-a povestit anchetatorilor că a fost acostată în timp ce se deplasa prin faţa blocului în care bărbatul locuia. Fata spune că omul de afaceri iranian a chemat-o la el şi i-a propis un lănţişor de aur, cercei sau bani, pentru că vrea să facă o faptă bună. În locuinţă, bărbatul. a încuiat uşa şi ar fi constrâns-o prin violenţă să facă sex cu el. Când iranianul s-a dus la baie, copila a fugit acasă şi a povestit ce s-a întâmplat. „Plângerea a fost înregistrată şi s-a constituit un dosar penal care se află în cercetare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. Deocamdată şi se adminsitrează probatoriul”, declara la momentul respectiv purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Bogdan Niţu. În cauză a fost dispusă şi o expertiză medico – legală.

 

[slideshow_deploy id=’17454′]