Drumurile din Lupeni se asfaltează. Unele acum, altele anul viitor.

rosu1Ieri, la sediul Primariei municipiului Lupeni , consilierul liberal Cristian Roșu s-a întâlnit cu mai mulți locuitori de pe strada Pomilor din localitate. ”În urmă cu ceva timp am prezentat , într-o ședință de Consiliu Local, solicitarea dumnealor de a se asfalta această stradă foarte importantă pentru orașul Lupeni și locuită de foarte mulți oameni. Spre bucuria mea și a domniilor lor , în urma întâlnirii de astazi am reușit sa obținem promisiunea domnului primar ca , undeva în luna martie , în funcție de vreme ,strada Pomilor o să fie asfaltată , iar în acest scop proiectanții vor începe măsurătorilor chiar din această lună. Apreciez gestul locuitorilor acestei străzi care au acceptat să-și mute , acolo unde este nevoie , gardurile pentru a permite construirea rigolelor de scurgere a apei și ,ulterior , asfaltarea drumului”, spune Cristian Roșu

Chiar și așa, consilierul local manifestă anumte rezerve față de promisiunile administrației privind asfaltarea acestui drum, având n vedere promisiuni similare, neonorate încă de edilii orașului . ”Sper ca toate aceste lucruri să nu răamână în stadiu de promisiune. În acest sens, voi propune în Consiliul local ca, în bugetul anului viitor, să fie prevazuți banii pentru lucrarea respectivă ”, spune Cristian Roșu.

 

Până când și acestui drum îi va veni rândul la intrarea în civilizație, pe data de 7 septembrie, la Lupeni are loc o licitatie pentru atribuirea lucrărilor de reparare a trotuarelor și a catorva drumuri din oraș, pentru care au fost repartizați 500.000 de lei din bugetul local.

 

[slideshow_deploy id=’17450′]