ApaServ scoate „artileria grea”/ Executor judecătoresc pentru debranşarea rău – platnicilor

Furnizorul de servicii de apă şi canalizare din Valea Jiului, ApaServ Valea Jiului SA, a apelat la executorul judecătoresc şi la poliţie pentru a reuşi să intre în casele unor datornici din municipiul Petroşani. Este vorba despre două familii care au adunat restanţe la plată de peste 17.000 de lei.

710
Somaţii peste somaţii, notificări peste notificări, fără niciun rezultat. Acesta este motivul pentru care responsabilii SC ApaServ Valea Jiului SA au apelat la executorul judecătoresc şi la forţele de ordine pentru doi dintre marii datornici, care au acumulat restanţe la plată de peste 17.000 de lei. Şi pentru că angajaţii ApaServ nu au fost lăsaţi să intre în casele rău – platnicilor, s-a apelat din nou la instanţa judecătorească. „S-a pus în aplicare hotărârea de Untitledexecutare, în condiţiile în care nu permiteau accesul în locuinţă pentru sistarea furnizării apei. Am fost cu executorul judecătoresc, echipaje de poliţie şi jandarmi”,a  declarat Adriana Dăian, şef Serviciu Juridic. S-a apelat la această variantă, mai spune sursa citată anterior, astfel încât să nu sufere şi persoanele care şi-au plătit facturile, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă se debranşa întreaga scară de bloc.În cele din urmă, s-au găsit unele soluţii tehnice pentru una dintre familiile în cauză, iar pentru cea de a doua  – o familie cu mai mulţi copii – angajaţii ApaServ au stabilit că unul dintre membrii familiei avea un loc de muncă şi s-a stabilit de comun acord un grafic de eşalonare pentru plata restanţelor la apa potabilă. Adriana Dăian a precizat că această soluţie, respectiv apelarea la executorul judecătoresc, este luată doar în ultimă instanţă pentru abonaţii care nu îşi achită contravaloarea facturilor, dat fiind faptul că se încarcă foarte mult „nota de plată”, pentru că la datorie se adaugă şi costurile de executare. De regulă se încearcă recuperarea banilor cu forţe proprii, însă în perioada următoare vor continua aceste acţiuni şi în celelalte localităţi din Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’20328′]