CAZURI DE SCABIE ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI
Cazuri de scabie în municipiul Petroșani. O familie care locuiește în zona Peșterii Bolii și care trăiește de pe o zi pe alta din cerșit a fost dignosticată cu această boală. Din fericire este singurul caz din acest an.
![]()
Din păcate chiar și în anul 2015, comunitatea se confruntă cu tot mai multe cazuri de genul acesta. Dacă în urmă cu puțin timp au fost descoperite numeroase cazuri de hepatită în Vulcan, acum municipiul Petroșani are cazuri de scabie. Reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială au fost în această dimineață la domiciliul familiei.
“Chiar în dimineața aceasta reprezentanții SPLAS au fost la domiciliul persoanelor cu aceste probleme. Am trimis chiar și un inspector de la Protecția Copilului. Este vorba despre o familie cu 3 copii din Peștera Bolii. Este foarte multă mizerie în locuința lor, iar copiii sunt neîngrijiți. Am contactat deja medicul lor de familie și vom contacta Direcția de Sănătate Publică pentru a face o dezinsecție acolo.” a declarat șefa SPLAS, Cristina Mraz.
Șefa Splas, Cristina Mraz, a mai spus că familiei i s-a oferit ocazia de a locui undeva la țară în Moldova. Acolo beneficiau atât de cazare cât și hrană zilnică, însă pentru asta bărbatul trebuia să aibă grijă de animale. Și cum este mai ușor să cerșești într-un oraș decât să lucrezi într-un sat și desigur este mai avantajos din punct de vedere financiar să cerșești decât să lucrezi, bărbatul a refuzat categoric oferta Serviciului Public Local de Asistență Socială.
Din fericire sunt singurele cazuri de scabie înregistrate în acest an.
[slideshow_deploy id=’22083′]
Foto arhiva
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
