În timp ce oficialii Direcţiei pentru Cultură sunt total nepăsători/ Zestrea istorică este adusă la lumină de posibile acte de braconaj arheologic!

Obiectele de patrimoniu găsite în Munţii Orăştiei nu au apărut întâmplător, iar responsabilii din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara suspectează mai degrabă o acţiune umană voită, în preajma unei gropi care a făcut obiectul unor cercetări judiciare și de specialitate. Surprinzător, cei care ar fi trebuit să sară primii, adică reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, sunt total absenţi!

arheologi

Coordonatorul monumentelor din județul Hunedoara înscrise în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Dr. Cătalin Cristescu, şi administratorul

Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice Vladimir Brilinsky au explicat, într-un comunicat de presă povestea artefactelor din Munţii Orăştiei, care au suscitat atâta interes. Totula  debutat în urmă cu aproape doi ani şi jumătate, în aprilie 2013, când președintele Fundației Dacica, Aurora Pețan, semnalează postului de jandarmi montani Grădiște faptul că într-o zonă limitrofă arealului administrat de Admininistrația monumentului  Sarmizegetusa Regia se află o groapă săpată recent, alături de care a găsit abandonate câteva piese metalice de fier in stare de degradare avansată Ulterior acestei sesizări, la fața locului și în zonă, în prezența reprezentanților jandarmeriei, se efectuează cercetări de către poliția de patrimoniu din cadrul IPJ Hunedoara, de către reprezentanți ai Direcției de Cultură Hunedoara și de către arheologi. În luna iunie 2013, în urma unei percheziții domiciliare în satul Grădiștea de Munte sunt descoperite un număr de 20 de obiecte din fier, în special unelte agricole, care în urma expertizei sunt declarate ca fiind dacice și provenind din groapa semnalată și cercetată. „În cursul acestui an, în primăvară, atât reprezentanții jandarmeriei cât și cei ai firmei de pază care asigura integritatea monumentului, în patrulare, au trecut fiecare o dată, la locul unde este amplasată groapa, fără a observa ceva deosebit și fără a mai găsi artefacte abandonate”, se arată în comunicatul menţionat. Totuşi, după atâta vreme de la descoperirile din Munţii Orăştiei. în data de 7 octombrie 2015 de la postul de jandarmi montani Grădiștea de Munte se semnalează că lucrătorii acestei formații, în patrulare, au ajuns la locul gropii și au descoperit  în proximitatea ei mai multe obiecte de fier susceptibile a face parte din categoria artefactelor antice, unele adunate într-o grămadă la 3 metri de groapă, altele risipite pe o rază de aproximativ 6-7 metri, toate la vedere, neacoperite de frunze sau de vegetație căzută.   „Din constatările la fața locului facute de către arheologi reiese că este foarte puțin probabil ca intemperiile sau eroziunea solului să fi fost factorii determinanți al descoperirii pieselor, înclinându-se mai degrabă spre o acțiune voluntară, recentă, făcută de mâna omului, în preajma unei gropi care a făcut obiectul unor cercetări judiciare și de specialitate. În opinia specialiștilor expunerea lor la aer este de dată recentă, până în momentul scoaterii lor la vedere ele putând fi depozitate, ascunse și camuflate în scorburi sau acoperite de frunze în strat gros”, mai spun sursele citate. Piesele au fost ridicate de către jandarmi cu ajutorul angajaților firmei de pază Compact Silver Security și transportate în parcarea din fața intrării la Sarmizegetusa Regia. De acolo ele au fost încărcate în mașina jandarmeriei și transportate conform prevederilor Legii 182/2000 la sediul primăriei Orăștioara de Sus, unde au fost predate pe bază de proces verbal. La rândul său, primarul comunei Orăștioara de Sus le-a predat Direcției de Cultură Hunedoara, ele ajungând în final în custodia  Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Grav este, spun semnatarii comunicatului că niciun reprezentat al Direcței Județene de Cultură nu a considerat că ar fi necesară o inspectare a locului de unde piesele au fost ridicate, neglijând posibilitatea ca apariția bruscă a pieselor să fie produsul unei acțiuni umane, cu intenții dubioase și răuvoitoare într-o zonă în care au fost semnalate câteva zeci de gropi săpate de braconieri în intervalul 1998 – 2006. „Datoria Direcției Județene pentru Cultură era să cerceteze la fața locului și să sesizeze în cel mai scurt timp organele de poliție, în cazul unor constatări de agresiune împotriva solului și a patrimoniului. Datorită acestei neglijențe, nici până la această oră poliția nu a întreprins cercetări pentru depistarea unei eventuale fapte antisociale cu posibile consecințe grave”, este părerea celor doi responsabili.

[slideshow_deploy id=’13836′]