Înşelăciune în numele unor nevoiaşi
Folosindu-se de numele unor copii defavorizaţi, mai mulţi „voluntari” vând pachete cu produse cosmetice şi detergenţi de o calitate îndoielnică. Aceştia susţin că banii ajung la micuţi, însă în realitate intră în buzunarele lor.

Cel puţin o dată pe an la uşile familiilor din Petroşani, dar şi din alte localităţi ale Văii Jiului, îşi fac apariţia falşi voluntari ai unor centre de asistenţă pentru copii din Deva sau Târgu Jiu. În numele acestor micuţi defavorizaţi strâng fonduri „ca să aibă şi ei o bucurie”. Falşii voluntari au revenit şi în aceste zile cutreieră Petroşaniul. Şi-au schimbat şi tactica dat fiind faptul că foarte puţini mai cad în capcana „copiilor suferinzi” şi nu mai contribuie cu bani. Dau la schimb diferite pachete cu produse cosmetice la preţuri modice. În schimbul a 10 lei, cei care cad în capcana „voluntarilor” primesc într-un pachet cadou detergenţi şi alte produse cosmetice de proastă calitate, toate achiziţionate de la magazinele care desfac, de regulă, la preţuri modice, produsele confiscate. Ceea ce nu ştiu oamenii este că banii lor nu vor ajunge niciodată la copiii în numele cărora sunt strânşi. În plus „voluntarii” îşi schimbă strategia de vânzare de la o uşă la alta în funcţie de ceea ce văd în locuinţa victimei. Dacă dau peste o familie înstărită cer fără jenă şi de zece ori mai mult pentru pachet invocând acelaşi ajutor pentru copiii nevoiaşi.
[slideshow_deploy id=’17217′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
