Ziua Mondială a Alimentaţiei, marcată la Petroşani
Pentru a încuraja oamenii să se implice în combaterea foametei, tinerii social –democraţi din Petroşani, sprijiniţi şi de câţiva “seniori” au demarat o campanie în acest sens.

O parte a membrilor TSD Petroşani şi “seniorii” veniţi în ajutor, au împărţit, vineri, fructe proaspete localnicilor in Petroşani pentru a marca Ziua Mondială a Alimentaţiei.
“Scopul nostru este de a sensibilita opinia publica asupra acestui fenomen, prin implicare, prin diverse actiuni. Aceasta zi este aniversata în peste 150 de tari iar noi tineretul social – democrat din Petroşani, vrem să fim alături, să-i ajutam pe cei nevoiaşi, pe cei care trec prin perioade grele ale vieţii”, au declarat organizatorii.

Ziua Mondială a Alimentației, marcată la 16 octombrie, este menită să crească gradul de conștientizare asupra provocărilor întâmpinate de eforturile de combatere a foametei la nivel global și pentru a încuraja oamenii să se implice în lupta împotriva acestui fenomen.
Tema anului 2015 este „Protecție socială și agricultură: Întreruperea ciclului sărăciei din mediul rural”. Organizaţii şi oficialităţi din întreaga lume avertizează astăzi, de Ziua Mondială a Alimentaţiei, că trebuie luate urgent măsuri pentru a nu risipi resursele de hrană.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
