Petiţie pentru demiterea vicepremierului Gabriel Oprea, fostul bodyguard al lui Miron Cozma

O petiţie on- line a fost lansata  în mediul virtual, prin care se cere demisia sau demiterea vicepremierului Gabriel Oprea. Cei care au lansat petiția intitulată „Demisia, Oprea! Încetați abuzul de coloane oficiale!” vorbesc despre abuzurile scoase la lumină de moartea tînărului poliţist Bogdan Cosmin Gigină.

oprea_cozma

„Demisia, Oprea! Încetați abuzul de coloane oficiale! Încetați abuzul de legitimații! STATUL SUNTEM NOI!

Polițistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) a murit marți seară, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală. Moartea sa tragică a adus la lumină un abuz petrecut în acele cirscumstanțe, pentru care autorul trebuie să răspundă. Prin urmare:

Solicităm demiterea ministrului Gabriel Oprea pentru abuzul de funcție în folosirea ilegală a coloanelor oficiale.
Cerem Parlamentului demararea unei anchete privind folosirea coloanelor oficiale în trafic și a însemnelor oficiale de către mașinile oficiale ale instituțiilor (inclusiv afișarea însemnelor oficiale pe mașini private).
Cerem Parlamentului să legifereze limitarea strictă a coloanelor oficiale doar pentru Președintele țării, pentru șeful Guvernului și doar pentru situații de urgență, necesitatea folosirii trebuind să fie explicată prin documente publice, transparentizate post-factum, în fiecare caz.
Solicităm interdicția afișării logo-urilor, legitimațiilor și însemnelor oficiale ale unor instituții ale statului de către demnitari, oficiali sau alți angajați ai diverselor instituții (Parlament, ministere, alte autorități). Există tendința intimidării poliției prin afișarea acestor însemne. Ele trebuie limitate strict pentru folosința locurilor de parcare ale instituției și ar trebui să fie ilegală (asimilabilă abuzului de functie) afișarea lor pe drumuri publice.
Solicităm demiterea șefilor Brigăzii Rutiere a Capitalei și a comisarilor care au permis folosirea ilegală de către ministrul Gabriel Oprea a coloanei oficiale în data de 20/10/2015 din care a făcut parte agentul de poliție Bogdan Gigină.

oprea_cozma1
Solicităm demiterea și tragerea la răspundere a celor responsabili pentru marcarea lucrărilor publice de pe strada Știrbei Vodă.
Îndemnăm șoferii să respecte semnalele luminoase ale ambulanțelor, pompierilor și ale altor utilitare de real interes public. Observăm cu îngrijorare că din cauza abuzului de coloane oficiale, autovehiculele care salvează vieți încep să fie ignorate. Pot muri oameni din cauza iresponsabiltății unor demnitari care cred că timpul lor e prea important ca să stea cu noi în trafic. Trafic pentru care nu oferă soluții.
Solicităm autorităților să nu mai abuzeze de resursele Poliției Rutiere, știut fiind faptul că o mare parte din timpul de teren al acestora este dedicat însoțirii și dirijării traficului pentru coloanele oficiale”, se arată în aceastăpetiţie, care a strâns deja o mulţime de semnături.

 Umbra lui Miron Cozma

Gabriel Oprea a fost partener de nădejde în guvernele din ultimii ani, dar în CV-ul său sunt nişte ani lipsă care nasc multe semen de întrebare şi Oprea nu dă niciun semn că ar dori să umple acel gol 8 ani! Potrivit CV-ului afişat pe site-ul Guvernului, Oprea a fost, între 1990-1993, “ofiţer de justiţie militară activ”, după care CV-ul continuă cu funcţiile avute începând cu anul 2001.

oprea_cv (1)

O filmare care circulă de o bună perioadă de timp pe Internet poate face, însă lumină în privinţa perioadei uitate complet de actualul Prim – ministru interimar. Generalul de 4 stele ar fi fost subalternul şi chiar bodyguardul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma. Intr-o declaratie acordata in 2011 publicatiei Ghimpele, Miron Cozma sustinea ca Gabriel Oprea era „sluga” lui in 1996. „Gabi Oprea a fost cu mine la Campionatul European de fotbal din 1996. Era sluga mea atunci. (…) Imi cara geamantanul, pentru ca se pricepea la asa ceva. Imi fusese prezentat ca un tanar viguros si de incredere. Mi-am dat seama imediat, dupa moaca lui, ca nu e de incredere”, spunea Cozma, citat de dcnews.ro. În anturajul său ar fi ajuns la recomandarea unui professor universitar: “Era, sa zic, copilul de suflet al profesorului universitar Neagu, pe care il respect, profesor la Facultatea de Drept, avocat si care urma sa devina avocatul meu, dar, subit, a renuntat si el. Domnul profesor universitar Neagu m-a chemat odata la el si mi l-a prezentat, mi-a zis: ‘Uite, iti prezint si eu un tanar de perspectiva – era maior la vremea aceea – si ia-l pe langa dumneata, da-i si lui sa faca ceva’”.

Anul acesta, însă fostul “Luceafăr al huilei” şi-a îndulcit declaraţia şi a precizat că Gabriel Oprea era vicepreşedinte al clubului Jiul Petroşani, la care el era preşedinte, club finanţat pe atunci din banii minerilor.

Fostul lider al minerilor spune că după ce a fost arestat, în 1997, colaborarea cu Gabriel Oprea s-a încheiat total.

[slideshow_deploy id=’20328′]