Fiica primarului Păducel şi-a urmat tatăl în politică. A ales UNPR
Fiica primarului Ilie Păducel, Mariana Păducel, demonstrează că aşchia nu sare departe de trunchi, aşa că a ales şi ea politica. Nu în PSD, însă, ca şi tatăl său, ci în UNPR.

Mariana Păducel este, de curând, preşedinta Organizaţiei de Femei a UNPR Petroşani, care numără, potrivit informaţiilor noastre, 110 membre. În sală, la Adunarea Generală de Constituire a Organizaţiei UNPR de Femei Petroşani, au fost, însă, doar 60 de reprezentante ale partidului condus de generalul Gabriel Oprea, iar Mariana Păducel a fost singura candidată la această funcţie.
Proaspăta preşedintă a femeilor UNPR din Petroşani îşi urmează tatăl în cariera politică, dar nu şi în partid. Ilie Păducel face parte acum din PSD şi este cel mai longeviv primar din Valea Jiului şi printre cei mai „vechi” din ţară, fiind în fruntea administraţiei locale încă din 1988. La PSD a ajuns în 2013, iar anterior a mai fost prin Partidul Democrat şi, ulterior, în Partidul Democrat – Liberal. Nu a fost, însă, niciodată în UNPR şi probabil nici nu prea mai are timp sa facă acest pas, în condiţiile în care partidul generalului Oprea este în cădere liberă, iar un sondaj de opinie îl creditează acum, în plin scandal politic, cu doar 2% din opţiunile de vot ale românilor.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
