Ne împuţinăm pe zi ce trece

Sutem tot mai puţini şi asta o confirmă datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică. Îngrijorător este faptul că sporul natural este negative,a dică sunt mai multe decese decât naşteri.

120189_1

Populaţia României este în scădere şi sunt tot mai puţine naşteri, arată datele oficiale ale Institutului naţional de Statistică. În luna octombrie 2015, numărul naşterilor a scazut faţă de luna septembrie 2015, asta în timp ce numărul deceselo a fost mai mare comparative cu luna precedentă. Şi în ceea ce priveşte căsătoriile, numărul lor a scăzut în luna octombrie comparativ cu luna septembrie, însă, “în oglindă”, a crescut numărul divorţurilor. INS a anunţat că în luna octombrie 2015, sporul natural a fost negativ. Astfel, în luna octombrie s-a înregistrat naşterea a 17.478 copii, cu 2208 mai puţini copii decât în luna septembrie 2015.În acelaşi timp, în luna octombrie a fost înregistrat un număr de de 21.167 de decese, cu 2388  mai multe decât în luna septembrie 2015. Sporul natural a fost negativ în luna octombrie, de 3.689 persoane.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna octombrie 13290 căsătorii, cu 3577 mai puţine decât în luna septembrie 2015. În schimb, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2761, cu 260 mai multe decât în luna septembrie.

[slideshow_deploy id=’20328′]



(Următoarea știre) »