vineri, decembrie 11th, 2015

 

Liberalii au stabilit criteriile de integritate pentru candidaţii partidului la alegerile locale

Consiliul Național al PNL a adoptat vineri criteriile de integritate pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor candida în alegerile de anul viitor. Candidații PNL nu trebuie să fi fost membri sau colaboratori ai securității, trebuie să nu fi fost dovediți ofițeri acoperiți și să nu fi deținut funcții retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel. Alte criterii prevăd că aceștia nu trebuie să își fi schimbat apartenența politică astfel încât să fie candidați pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni,CItește mai departe


NEWS ALERT! Accident extrem de grav în comuna Pui

Primele informaţii arată că ar fi vorba de trei autoturisme implicate, accidentul având loc între Livadia şi Pui. Potrivit martorilor, impactul a fost extrem de violent, iar una dintre victime a fost proiectată pe şosea. La faţa locului intervin pompierii Detaşamentului Petroşani. Cel puţin trei persoane ar fi fost rănite în accident. O altă victimă a avut nevoie de descarcerare şi a ajuns la UPU Petroşani. Circulaţia rutieră este blocată în acest moment.  UPDATE: DN 66 este blocat din cauza accidentului pe ambele sensuri de circulaţie. Pompierii intervin la degajarea artereiCItește mai departe


“Am murit într-un incendiu”/ Cum au căutat pompierii în zadar un actor al teatrului petroşănean

Exerciţiul tactic desfăşurat de pompierii din Petroşani la Teatrul “I.D.Sîrbu” a avut şi părţi mai puţin știute care, într-o situaţie reală, ar fi condus la pierderea de vieţi omeneşti. De exemplu, unul dintre actori povesteşte că a stat “inconştient” 30 de minute într-o lojă, iar pompierii au trecut de patru ori pe lângă el fără să-l găsească, aşa că, în cele din urmă “s-a predat”. Pompierii nu neagă incidentul, dar iau în calcul şi o posibilă “cacealma” a actorului petroşănean. Pompierii din Petroşani au organizat un exerciţiu de salvare laCItește mai departe


VIDEO: Vezi cum arată autostrada demolată dintre Alba și Sibiu. Amploarea dezastrului șochează

Imaginea unui dezastru anunțat de specialiști încă din timpul lucrărilor de construcție a lotului 3 din Autostrada Orăștie – Sibiu și confirmat ulterior de realitatea din teren, respectiv închiderea sa la doar 9 luni de la inaugurare și demolarea unui tronson de circa 250 de metri. Acum scandalul se află în faza plângerilor penale, a rapoartelor ce au constatat deficiențe majore în realizarea obiectivului de investiții, a suspiciunilor privind complicitatea unor responsabili din CNADNR în avizarea lucrărilor constructorului Impregilo, a decaptării conducerii CNADNR prin demiterea lui Narcis Neaga. Deși estimareaCItește mai departe


Adrian Năstase, martor în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul Prim Ministru al României, Adrian Năstase,a  fost audiat de procurorii militari, în calitate de martor, în Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. La acea vreme, Adrian Năstase era deputat FSN şi ar fi purtat discuții despre acele evenimente cu Ion Iliescu. Imediat după aceea, a fost numit ministru de Externe. La ieşirea de la audieri, ex-premierul României a precizat că doreşte aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât există în acest sens şi o decizie a CEDO. „La vremea respectiva eu eram secretar cu relatiile externeCItește mai departe


Şi Valea a avut eroi la Revoluţia din 1989

  Puţini îşi mai amintesc de ei şi mai puţini vin să le aducă un omagiu. Au luptat pentru a da jos regimul comunist şi au pierit în Revoluţia din 1989. Sunt doi eroi din Valea Jiului care plecaseră, în toiul luptelor din Capitală,  să ducă medicamente pentru cei răniţi pe frontul din Bucureşti. Se împlinesc 26 de ani Revoluţia din Decembrie 1989, însă evenimentele sângeroase care ne-au adus libertatea şi eroismul unor tineri au fost date uitării în Valea Jiului. Nu sunt mulţi cei care ştiu că regiunea minierăCItește mai departe


Aproape un secol şi jumătate de minerit la Lonea  

  Exploatarea cărbunelui la Lonea a demarat în luna decembrie a anului 1873, adică exact acum 142 de ani, dar şansele să se împlinească exact un secol şi jumătate sunt mici pe zi ce trece. Mina din estul Văii se confruntă cu o perioadă mai dificilă între anii 1928-1933, când au fost închise minele Lonea I şi Lonea II, rămânând în activitate doar Lonea III. După cea de-a doua conflagraţie mondială, Valea Jiului, implicit şi mina de la Lonea se întâlnesc cu „beneficiile” ocupaţiei sovietice, anul 1949 aducând apariţia SocietăţiiCItește mai departe


Lupeni. 3 tineri au încercat să jefuiască un magazin

Ieri,  poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au surprins în flagrant 3 tineri, cu vârsta de 18, respectiv 21 de ani, toţi din municipiul Lupeni, care au spart geamul de la ușa de acces şi au intrat în incinta unei societăţi comerciale, din municipiul Lupeni, de unde au încercat să sustragă țigări și băuturi alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal, tinerii fiind cercetaţi în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat. Prejudiciul, în valoare de 455 lei, a fost recuperat în totalitate. [slideshow_deploy id=’19661′]


Amendă de 620 de lei pentru şoferul care a plecat cu cablurile după el

Incidentul de la podul din zona Iscroni, în care au fost rupte mai multe cabluri de energie electrică, telefonie şi internet, a fost provocat de un conducăor auto în vârstă de 30 de ani, din comuna Carpeni – judeţul Gorj. Bărbatul conducea un TAF pe direcţia Vulcan – Petroşani şi, când a trecut prin zona podului de la Iscroni nu a  ţinut cont de gabaritul utilajului şi a agăţat cablurile. Energia electrică a fost întreruptă pentru aproximativ 3 ore, până când echipele de intervenţie au remediat defecţiunea. Conducătorul auto aCItește mai departe


Cărbunele, tocat de ecologişti

Un raport Greenpeace arată că exploatarea cărbunelui reprezintă un pericol pentru populaţie. Complexul Energetic Hunedoara, prin producţia de cărbune a intrat în malaxorul ecologiştilor care vor diminuarea alocărilor financiare pentru acest sector care încă ţine în viaţă Valea Jiului. “Pornind de la statistici oficiale ale Ministerului Economiei, calculele arată că subvenţiile în 2005-2013 pentru industria cărbunelui se ridică la 3.76 mld. de lei comparativ cu doar 0.81 pentru regenerabile. Comparând scenarii alternative pentru producția de energie electrică, ajungem la concluzia că ar fi suficient să transferăm subvențiile de la cărbuneCItește mai departe


38 de elevi hunedoreni nu vor la liceu

  1,4% dintre elevii hunedoreni nu vor să îşi continue studiile. Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara a realizat un studiul privind “Opţiunile elevilor de clasa a VIII-a”, având ca scop principal identificarea opţiunilor elevilor de clasa a VIII-a din şcolile hunedorene. În paralel, s-au urmărit şi sursele de informare cu privire la unităţile de învăţământ liceal şi învăţământ profesional ale elevilor. Din studio reiese faptul că 1,4 dintre elevii chestionaţi nu vor să îşi continue studiile. “Lotul de subiecţi totalizează un număr de 2797 de elevi deCItește mai departe


Codul de etică al PSD l-ar putea scoate din joc pe primarul Resmeriţă

Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, ar putea avea mari probleme din cauza codului de etică al PSD. Acest cod stabilește 10 situații în care candidaților la ocuparea unor funcții politice sau administrative alese sau numite li se poate retrage susținerea politică, iar Resmeriţă se poate împiedica de prevederea care face referire la faptul că nu vor mai avea susţinere cei au fost membri sau colaboratori ai fostei Securități, ca poliție politică sau au fost dovediți ofițeri acoperiți. Iar Cornel Resmeriţă este colaborator dovedit al fostei Securităţi. La începutul lunii februarieCItește mai departe


CEH contestă amenda de la Ministerul Mediului

  Complexul Energetic Hunedoara va contesta amenda primită de Ministerul Mediului. Pentru că nu a achiziţionat la timp certificatele de carbon, societatea energetică a primit amenda de la Ministerul Mediului. Nota de plată este de 120 de milioane de euro, dar conducerea societăţii spune că nu este punctul final. Amenda va fi contestată. “Vom contesta amenda şi vom chema în garanţie Ministerul de Finanţe pentru că nu ni s-a aprobat la timp ajutorul pentru achiziţionarea certificatelor de carbon. Noi am primit o adresă de la Bruxelles prin care trebuie săCItește mai departe


Floruţ vrea să facă parte din CA al CEH

Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Floruţ, vrea să facă parte din Consiliul de Administraţie al societăţii. Acesta susţine că astfel poate să prezinte proiectele care mai apoi trebuie puse în aplicare.   “Consiliul de Administraţie este eşalonul al căror hotătâri trebuie să le pun în aplicare. Nu sunt în consiliu de administraţie, lucru pe care îl regret, am şi cerut să fiu în CA pentru că mi se pare normal că dacă eu fac o propunere de proiect eu trebuie să mă implic şi să fie cel puţinCItește mai departe


Bena unei autobasculante a distrus toate cablurile din zona Iscroni

 Furnizorii de servicii din Valea Jiului au avut de suferit joi seara, în urma unui incident petrecut în zona podului de la Iscroni.   Primele informaţii arată că o autobasculantă a plecat din zona podului de la Iscroni – Aninoasa cu bena ridicată şi a adunat tot ce a fost cablu pe distanţă de circa 2 km, respective cablurile UPC, RDS – RCS, ENEL sau Vodafone. Furnizorii de servicii au ajuns imediat la faţa locului pentru a  restabili legăturile. Revenim cu amănunte. [slideshow_deploy id=’22083′]


Spitalul Municipal Vulcan scoate la concurs 13 posturi !

 Spitalul Municipal Vulcan, Judeţul Hunedoara organizează organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urează: 1 post asistent medical Laborator Analize medicale; 1post asistent medical Cabinet Boli infecţioase; 0,5 post asistent medical Cabinet Endocrinologie; 1 post asistent medical Cabinet Diabet zaharat, Nutriţie şi Boli metabolice; 1 post asistent medical Cabinet ORL; 1 post infirmieră Compartimentul Obstetrică ginecologie; 1 post infirmieră Secţia Boli infecţioase; 1 post brancardier CPU; 1 post îngrijitoare curăţenie Compartiment RMFB; 1 post îngrijitoare curăţenie CPU; 1 post îngrijitoareCItește mai departe


Premiantul/repetentul săptămânii

VALERIA POPESCU, președintele Filialei Hunedoara a Organizaței  ”Salvați copiii” coordonează, de 16 ani, activitatea primei și, probabil, celei mai eficiente asociații de protecție a copiilor din Valea Jiului. Mii de copii cu probleme sociale grave și-au recâștigat, grație atenției de care au avut parte din partea voluntarilor acestei organizații, încrederea și dreptul la o viață mai bună. Zilele acestea, Valeria Popescu a prezentat bilanțul celor 16 ani de ani de activitate, în care suma lucrurilor bune care au avut loc aici cu sprijinul unor voluntari de excepție și al unor oameniCItește mai departe


SE SISTEAZĂ APA ÎN HUNEDOARA

Va anuntam ca  in data de 11.12.2015 intre orele 0800  –  1500 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: – Sat Hasdat.           Motivul intreruperii: Eliminat  avarie conducta apa Sat Hasdat – zona Transelectrica. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 11.12.2015, intre orele 11:15 – 14:00, pe strazile Magnoliei, bl.1,2,3,4 si Libertatii bl.L3, pentru remediere avarie retea pe str.Magnoliei bl.4.   SC Apa Prod SA  isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]


Municipalitatea Hunedoara/ printre cele mai transparente administraţii

Un studiu efectuat la nivel naţional de un organism privat care a trimis, în lunile februarie-octombrie 2015, 846 solicitări de informații către 17 ministere și 109 primării, arată că Primăria Hunedoara este printre cele mai transparente autorități publice. În clasament se regăsesc şi primăriile Medgidia, Buzău, Tulcea, Brașov, Adjud, Sector 3, Sector 2 și Lugoj. La polul opus se află primăriile din Miercurea Ciuc, Făgăraș, Caracal, Calafat, Blaj, Bârlad, Băilești. Toate solicitărilor transmise și răspunsurile primite, se regăsesc pe platforma ‘M-am decis să mă implic! — www.implicare-L52.ro, la secțiunea REZULTATECItește mai departe


Petroşănenii, lăsaţi în frig

Municipiul Petroşani rămâne, din nou, fără căldură în calorifere. Reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara au anunţat că, începând cu data de 12.12.2015, ora 0:00, se sistează furnizarea agentului termic către consumatorii din Municipiul Petroşani. Reluarea furnizării agentului termic la parametrii normali se va face în cursul zilei de 13.12.2015. „Având în vedere faptul că pe anumite porţiuni ale reţelei magistrale de termoficare din zona Aninoasa – Iscroni – Livezeni au apărut pierderi de apă şi în perspectiva înrăutăţirii condiţiilor meteo pentru care prognoza din perioada următoare indică o scădere semnificativă aCItește mai departe


Ne împuţinăm pe zi ce trece

Sutem tot mai puţini şi asta o confirmă datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică. Îngrijorător este faptul că sporul natural este negative,a dică sunt mai multe decese decât naşteri. Populaţia României este în scădere şi sunt tot mai puţine naşteri, arată datele oficiale ale Institutului naţional de Statistică. În luna octombrie 2015, numărul naşterilor a scazut faţă de luna septembrie 2015, asta în timp ce numărul deceselo a fost mai mare comparative cu luna precedentă. Şi în ceea ce priveşte căsătoriile, numărul lor a scăzut în luna octombrie comparativCItește mai departe