Il va lăsa “decalogul de integritate” pe Botgros să-şi încerce norocul iar la Primăria Aninoasa?!

Fostul primar al Aninoasei, Ilie Botgros, ar vrea să-şi ia revanşa în faţa celui care l-a învins la alegerile din 2012, adică Nicolae Dunca, astfel că intenţionează să candideze din nou, din partea noului PNL.

botgros

Numai că Ilie Botgors are probleme cu un dosar penal, aflat în cercetarea procurorilor ca urmare a unei plângeri făcute de actualul edil pentru delapidare.  Dosarul nu a ajuns încă în instanţă, însă noul PNL – partid din care face parte Botgros – s-ar putea gândi de două ori înainte de a valida candidature pentru că tocmai au aprobat decalogul de integritate, respective criterii stricte care vor trebui să fie respectate de candidaţii la alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare.

Fostul edil al Aninoasei este cercetat într-un dosar pentru delapidare, ca urmare a unui denunţ făcut de actualul primar al Aninoasei, Nicolae Dunca, privind suspiciuni de delapidare. Botgros ar fi luat 160 de mii de lei din casieria primăriei, în perioada ianuarie 2011-iulie 2012, şi ulterior n-ar mai fi mai depus acte justificative. Botgros a contracarat şi susţine că are documente, dar şi martori care pot să ateste că nu a folosit banii în interes personal ci pentru localitate. Dosarul este tot la procurori şi nu a ajuns încă pe rolul instanţei de judecată. În schimb, într-un alt dosar, Ilie Botgros a fost obligat de instanţă să achite datoria pe care defuncta USP o are, încă din campania electorală, către furnizorul de energie electrică, datorie rezultată din  contractul de închiriere, neonorat financiar, a opt stâlpi de iluminat folosiţi pentru afişaj electoral. Ex-primarul Aninoasei a recunoscut datoria pe care o are, dar a susţinut că nu a primit  factura şi din acest motiv nu a plătit suma convenită. Suma pe care instanţa a stabilit-o ca obligaţie de plată este de 667 de lei.

Să nu uităm şi de primarul Petrilei, Ilie Păducel, social – democratul care ar vrea să se “convertească” pentru a candida pe listele PNL, asta după ce între el şi PSD a intervenit o ruptură iremediabilă, cel puţin la acest moment. Doar că Păducel a fost secretar PCR şi a recunoscut că a primit şi bani pentru acest lucru, aşa că în cazul lui criteriile de integritate adoptate de PNL îi sunt total defavorabile.

 

[slideshow_deploy id=’17636′]