Amendat în Germania, executat silit în România
Un bărbat din Valea Jiului a fost urmărit de poliţiştii germani până în România, deşi are de plătit o amendă penală cu puţin mai mare de 100 de euro. Chiar dacă au cheltuit mai mult cu formalităţile decât încasează din sancţiune, poliţiştii nemţi sunt stricţi şi stăruie în aplicarea legii.

Vasile Berzovan a fost condamnat în martie 2015, într-un dosar judecat de Bundesamt Fűr Justiz şi întocmit de Inspectoratul General de Poliţie Rheinpfalz, la o amendă de 108,50 euro pentru încălcarea codului rutier german. Inspectoratul de poliţie german a trimis autorităţilor române, în toamna anului trecut, dovada pentru punerea în executare a pedepsei pecuniare. Din cei 108,50 euro, autorităţile germane au stabilit că suma de 80 euro reprezintă sancţiunea financiară pentru săvârşirea infracţiunii iar 28,50 euro reprezintă suma de bani aferentă cheltuielilor procedurilor judiciare sau administrative. Solicitarea nemţilor a ajuns la Judecătoria Petroşani care a recunoscut-o şi a trecut la executarea ei. Judecătorii l-au obligat pe Vasile Berzovan să plătească bugetului de stat suma de 108,50 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua pronunţării hotărârii. Aceştia au dispus emiterea formelor de executare Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani, iar la termenul de astăzi vor verifica dacă amenda a fost achitată.
[slideshow_deploy id=’27126′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
