Sistemul de supraveghere video al Pieţei Dacia, stricat de un individ pus pe furat

 

Una sau mai multe persoane au tăiat cablul camerelor de supraveghere din Piaţa Dacia –Petroşani, cu intenţia de a fura banii dintr-un dozator de lapte sau din magazinele aflate în apropiere.

descărcareCel puţin acest lucru îl bănuiesc administratorii pieţei după ce au vizionat înregistrările până la momentul defecţiunii. Totul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, iar pe imaginile surprinse de sistemul de monitorizare video a unităţii se vede un individ care pare că dă târcoale unui dozator de lapte deţinut de o firmă din Ţara Haţegului. Apoi, la câteva minute, semnalul video este întrerupt, dar pe o altă cameră individul este observat că pleacă din zona pieţei foarte grăbit. Administraţia pieţelor bănuieşte că ar fi vorba de o tentativă de furt întreruptă fie de o patrulă de ordine publică sau de o altă persoană, pentru că la verificările efectuate în rândul agenţilor economici nu au fost semnalate spargeri.

[slideshow_deploy id=’20328′]