Cauzele insolvenţei CEH, încă un mister
A trecut o lună de la declararea insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara, iar administratorul judiciar încă nu a reuşit să stabilească care au fost cauzele care au condus societatea în incapacitate de plată. Reprezentanţii Casei de Insolvenţă GMC Craiova susţin că încă analizează documentele primite de la CEH.

“Este prematur să formulăm un răspuns cu privire la analiza situaţiei în care se află Complexul Energetic Hunedoara, a cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţa acestuia. Suntem în faza în care strângem informaţiile necesare, acestea urmând a fi analizate pentru a fi întocmit raportul prevăzut la art. 97 din Legea 85/2014. De altfel, legea prevede un termen de 40 de zile de la data deschiderii procedurii pentru întocmirea acestui raport, în cazuri de o complexitate ridicată termenul putând fi prelungit”, susţin reprezentanţii Casei de Insolvenţă GMC Craiova.
CEH a intrat în insolvenţă cu datorii de 1,6 miliarde de lei. Administratorul judiciar a solicitat reducerea cheltuielilor, însă până acum nu a fost luată nicio măsură clară în acest sens.
[slideshow_deploy id=’27126′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
