De 6 ani APM Hunedoara nu reuşeşte să dea de urma echipamentelor sustrase

 

De aproape 6 ani, Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara nu reuşeşte să dea de urma unor valoroase echipamente sustrase. Curtea de Conturi a României a cerut oficialilor Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor reglementarea situației minusurilor de inventar descoperite la APM.

environment_conservation2_1

Cel mai recent raport dat publicităţii de reprezentanţii Curţii de Conturi a României a reliefat faptul că ” nu s-au efectuat toate demersurile pentru asigurarea recuperării operative a sumei de 202 mii lei, din care: 135 mii lei bunuri lipsă la inventariere și alte 67 de mii de lei valoarea unor echipamente furate din stația de monitorizare a calității aerului, aflate în comodat la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara„.

Este o problemă care datează de mai bine de cinci ani, dar care, până acum  nu a reuşit să fie remediată. Practic, arată unele informaţii, problemele au apărut în urma unor ploi abundenţe şi a inundaţiilor care au afectat fosta staţie de epurare din municipiul Hunedoara, unde să găsea o staţie de monitorizare staţiare a calităţii aerului pentru poluatorii industriali.Conform datelor de la vremea respectivă, staţia APM a fost oprită şi, ulterior a fost mutată la Sântuhalm. Numai că aparatura care măsura calitatea aerului ar fi rămas nepăzită în vechea locaţie, iar de acolo, persoane încă neidentificate, au sustras mai multe piese ce nu au mai fost recuperate.

[slideshow_deploy id=’20328′]

 



(Următoarea știre) »