După trei ani se redeschide Cetatea Devei
Trei ani au durat lucrările la Cetatea Devei, dar acum fortificaţia se redeschide pentru turişti.

Pentru dezvoltarea ofertei turistice, administrația locală lucrează la o strategie, aici urmând să se desfășoare mai multe evenimente culturale, în aer liber, totul pentru atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori. Anul trecut 130.000 de persoane au vrut să vadă Deva de sus, de pe Cetate, dar acum autorităţile locale speră într-o triplare a numărului vizitatorilor. În Accesul pe Cetatea Devei se poate face pe jos sau cu telecabina, iar managerul proiectului, Elena Stelczner, a precizat că există mai multe trasee pe care turiștii pot vizita Cetatea Deva. „Sunt mai multe trasee de vizitare ale Cetății, fie cu pornire pe jos de la poarta 1 și urcare pe o scară cu 217 trepte. Se poate ajunge până la platforma și camera artileriei. Apoi se poate veni în incinta 2 și se pot vedea bastionul și scara semicirculare. Un alt traseu se poate ajunge cu telecabina până la incinta 3 și apoi traversat spre incinta 2”, a explicat Stelczner. De asemenea, vor putea fi organizate expoziții în Camera Bastionului, Camera Artileriștilor sau la porțile de intrare.
Lucrările de reabilitare a Cetății Deva au costat 38,42 milioane lei, din care 21,96 milioane lei au fost asigurați din Fondul European de Dezvoltare Regională, 3,35 milioane lei au venit de la bugetul de stat, iar Primăria Deva a contribuit cu o cofinanțare de 516.844 lei. Autoritățile locale speră ca, de anul viitor, să poată începe o serie de lucrări de reabilitare și în incinta 1 a cetății, care nu a fost cuprinsă în proiectul inițial.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
