Profit din ruinele EM Petrila
Fie că este vorba de firma care se ocupă de demolarea activelor minei din Petrila și de valorificarea materialelor ori de ”magneți”, toată lumea are de câștigat din închiderea exploatării.

Cei mai fericiți sunt hoții de fier vechi care roiesc în jurul subunității ce aparține de Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului. Aceștia fac un ban din furturile de materiale feroase și neferoase care sunt în zone mai slab protejate de paza existentă la mina închisă. Zonele limitrofe minei (foto) sunt pline de resturile cablurilor furate și ”jupuite” pentru ca aluminiul sau cuprul să poată fi vândut centrelor de colectare a fierului vechi.
”Vin noaptea și fură ce pot, cred că sunt de prin Bosnia, tot ăia care furau cărbune când mina mai scotea producție. Mai sus de gardul minei despică învelișul, îi dau foc și iau aluminiul și cuprul și-l duc la fier vechi”, susțin localnicii cu gospodării în zonă. Oamenii îi văd pe ”magneți” dar, de teamă, îi lasă în pace. Curios este că firma de recuperează materialele de pe platforma exploatării miniere nu a făcut nici o plângere către autorități.
”Noi nu avem nici o sesizare, ei au pază acolo și colegul meu de la sisteme de securitate tot timpul îi verifică. Nici firma care recuperează fierul vechi nu ne-a sesizat în legătură cu eventuale furturi”, a declarat șeful Poliției Petrila, comisarul Ovidiu Zaharie.
[slideshow_deploy id=’22083′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
