CS Vulcan – Şoimul Băiţa 1-1. Surpriza etapei
Sâmbătă, la Vulcan, echipa din localitate a ţinut piept cu brio Şoimilor din Băiţa, care păreau că vor avea un meci uşor în faţa ocupantei locului 10, în campionatul judeţean de fotbal.

Şi cum socotelile de acasă nu se împacă cu cele din târg, CS Vulcan a reuşit un meritat 1-1 în faţa Şoimului Băiţa, şi astfel au reuşit să mai înfrâneze marşul triumfal al celor din urmă spre câştigarea, fără probleme, a campionatului.
Deşi au plecat ca pretendenţi la câştigarea campionatului judeţean de fotbal, echipa vulcăneană s-a pierdut pe parcurs, evoluţiile ceva mai modeste fiind cauzate şi de plecarea unor jucători importanţi din lotul echipei.
Rezultatul de egalitate înregistrat pe teren propriu în faţa ocupantei primului loc, demonstrează că echipa din vestul Văii Jiului nu renunţă la lupta pentru fiecare punct pus în joc, indiferent de situaţia în care se află clubul.
[slideshow_deploy id=’30675′]
Știri asemănătoare
Arcașii de la SCM Deva au cucerit 3 titluri naționale și au adunat cele mai multe medalii la Campionatul Național de la Oradea
Evoluție spectaculoasă pentru arcașii de la SCM Deva, care au adunat cele mai multe medaliiCItește mai departe
Sportivii ACS Sandi Academy Lupeni, campioni pe tatami la Piatra Neamț
A fost o zi cu noroc sâmbătă, 13 iunie 2026, pentru sportivii de la ACSCItește mai departe
Florin Maxim şi-a prelungit contractul de antrenor principal al Corvinului Hunedoara până în 2029
Florin Maxim şi-a prelungit contractul de antrenor principal al Corvinului Hunedoara până în 2029. ÎnţelegereaCItește mai departe
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, românul din Petroșani care a cucerit vârfurile celor mai înalți 7 munți și 7 vulcani de pe toate cele 7 continente ale Pământului
Visul oricărui om este acela de a ajunge, în cariera sa, în viața sa, SUS!…CItește mai departe
Lucrările de la Stadionul Jiul se derulează în ritm susținut
Se lucrează în ritm susținut la stadionul „Petre Libardi” din cadrul Complexului Sportiv Jiul dinCItește mai departe
Reparații la tribuna a doua a stadionului „Minerul” din Lupeni
După încă un sezon de succes în Liga a III-a la fotbal, echipa Monerul LupeniCItește mai departe
Medalie de aur pentru sportivul Avram Iancu la Campionatul Național de Înot Masters
La startul ediției din acest an a Campionatului Național de Înot Masters, concurs organizat laCItește mai departe
Gala campionilor fotbalului juvenil pe stadionul „Petre Libardi” din Petroșani
Stadionul „Petre Libardi” al Complexului Sportiv Jiul din Petroșani a fost duminică, 24 mai 2026, fostCItește mai departe
Până la omologarea stadionului din Petroșani, Corvinul Hunedoara va juca meciurile din SuperLigă la Arad
Clubul sportiv Corvinul Huneodara anunță că meciurile considerate pe teren propriu din sezonul viitor alCItește mai departe
Liceenii de la Liceul Tehnologic Lupeni au câștigat prima ediție a Cupei Universitar UPET la fotbal
Între multiplele modalități de promovare a ofertei academice și a Universității din Petroșani în sine,CItește mai departe
Bucurie fără margini la Hunedoara: Corvinul a promovat în SuperLigă!
După 34 de ani, fotbalul hunedorean revine în primul eșalon valoric al sportului regeCItește mai departe
Pregătiri pentru competiția ciclistă “Turul Municipiului Deva-Terra Daciae 2026”
Clubul Sportiv „Făerag” și Clubul Sportiv “Municipal” organizează în perioada 9-10 mai 2026 competiția ciclistăCItește mai departe
Sute de copii au descoperit bucuria primilor pași în fotbal la „Cupei Cetății” de la Deva
Prima ediție a competiției sportive „Cupa Cetății” organizată la la Baza Real Sport din Deva,CItește mai departe
Rugby-ul renaște la Lupeni: S-au pus bazele Rugby Club Minerul Lupeni
Sportul cu balonul oval are o lungă și frumoasă tradiție în municipiul Lupeni, în careCItește mai departe
„Cetatea Campionilor” aduce gimnastele de legendă mai aproape de public, la Deva
Municipiul Deva devine, joi, 23 aprilie 2026, gazda unui eveniment de excepție dedicat performanței șiCItește mai departe
Mesaj emoționant pentru Yannis Fugaru la „Cupa Iepurașului” la înot de la Vulcan
Peste 130 de copii din toată Valea Jiului, care utlizează Bazinul didactic de înot deCItește mai departe
Încep lucrările pentru omologarea stadionului din Petroșani pentru Liga I
Este deja oficial faptul că pe perioada în care stadionul din Hunedoara va fi demolatCItește mai departe
Baschetbaliștii de la clasele de gimnaziu ale Liceului „Mihai Viteazu” Vulcan, vicecampioni regionali la Olimpiada Sportului Școlar
Liceul Tehnologic Mihai Viteazu din municipiul Vulcan a fost, anul acesta, gazda etapei regionale aCItește mai departe
Poli Karate Petroșani pe locul 8 pe cluburi la Campionatul Național de Karate Interstiluri – Mioveni
Sportivii CS Poli Karate Petroșani au fost prezenți, zilele acestea, la Campionatul Național de KarateCItește mai departe
Rezultate remarcabile pentru sportivii de la ACS Sandi Academy Lupeni la „Cupa României”
Sportivii antrenorului Ionuț Năsălean de la ACS Sandi Academy Lupeni au participat în aceste zileCItește mai departe
