Nostalgicii trenuleţului de pe Valea Govâjdiei se întâlnesc de „Ziua Mocăniţei”

 Vor să menţină viu „spiritul” mocăniţei care lega Hunedoara de Govâjdia şi speră că la un moment dat autorităţile le vor intinde totuşi o mână de ajutor.
mocanita2
 
 Toţi cei care iubesc deopotrivă natura şi mocăniţa, care odinioară făcea legătura între Hunedoara şi Furnalul de la Govâjdia sunt aşteptaţi, în data de 2 aprilie, la evenimentul denumit generic „Ziua Mocăniţei”, care se organizează deja de mai mulţi ani. Grupul de voluntari care a iniţiat acest demers îşi propune revitalizeze zona şi să atragă atenţia autorităţilor locale asupra Furnalului de la Govâjdia şi a zonei străbătută în trecut de vagoanele trenrilor care circulau pe linia cu ecartament îngust Hunedoara – Lelese.
mocanita_pod
„Este vorba despre o sărbătoare anuală pe care o vrem tradiţie. Un eveniment multicultural la care ne întâlnim pentru voluntariat, ecologie, dezvoltare zonală, team building, workshop, open stage şi jam session. Este o tradiţie construită de tineri voluntari din Hunedoara pentru valorificarea patrimoniului local. Ne propunem să ajutăm la reconstrucţia liniei înguste – fosta mocăniţă, la refacerea Furnalului de la Govâjdia – a unui muzeu local – precum şi la valorificarea altor obiective de interes turistic ce fac parte din istoria locului pentru revitalizarea economică a Văii Govâjdiei, Ţinutului Pădurenilor şi a împrejurimilor”, spun organizatorii.
Programul evenimentului cuprinde:
  • 10:30 – întâlnire în Curtea exterioară a Castelului Corvinilor;
  • 11.00 – 14.00 plecare înspre Govâjdia – mijloc de transport asigurat pe şosea; plecare pe jos pe terasament; ecologizare terasament; întâlnire la Furnal;
  •  14:00 – Întâlnire Halta Nădrab – nr. 60 – în grădină; dezbatere, expo-foto, lounge session, activităţi; party – până a doua zi în zori, cu participarea unor artişti locali din Hunedoara, Deva etc.

mocanita

În cadrul întâlnirii organizatorii evenimentului vor face cunoscute demersurile întreprinse de-a lungul anilor pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. „Vom discuta cu principalii factori care au reprezentat comunitatea în dialogul cu autorităţile. Avem şi rezultate – avem promisiuni dar şi interes acordat zonei de către investitori străini. Susţinem implicarea tuturor agenţilor economici majori şi colaborarea între aceştia pentru găsirea de soluţii la problemele comunităţii locale. Suntem de părere că marile companii au tot interesul pentru investiţii în refacerea obiectivelor turistice şi administrarea acestora”, au mai spus sursele citate.
[slideshow_deploy id=’13835′]