Bani din captarea „metanului ucigaş”

Minele din Valea Jiului pot transforma metanul din subteran într-o sursă de câştig, dacă CEH va găsi resursa financiară pentru această investiţie.

mina-uricani-karina-intact_article-main-image

Un colocviu organizat la Universitatea Petroşani de reprezentanţii Partidului Naţional Democrat, la care au participat specialiştii din minerit şi ai universităţii, a repus pe tapet acest subiect. Iar profesorii de la Petroşani au şi soluţia tehnică. La colocviul organizat de PND la Universitatea Petroşani a participat profesorul universitar Ion Corbu, vicepreşedinte al partidului, dar şi specialişti ai Complexului Energetic Hunedoara şi ai Universităţii din Petroşani, care au dezbătut ce se poate face pentru întoarcerea CEH de pe panta descendentă pe care se află. „În urma acestei întâlniri s-a hotărât să se facă un  studiu de prefezabilitate referitor la aceste metode de gazeificare a cărbunelui. Mare parte din gazele acestea de mină ar putea fi benefice pentru Oltchim, de exemplu, care ar fi, la rândul lui, reînviat. Noi am încercat şi vom încerca în continuare să vedem dacă există soluţii viabile pentru minerit şi ideea era de conlucrare„, a declarat Radu Mihai Roşca, preşedintele PND Petroşani şi organizator al acestui colocviu tehnic.

Nu este pentru prima dată când se voprbeşte despre degazeificarea straturilor de cărbune. Primii care au prospectat terenul au fost cei de la compania americană Panonian Energy, reprezentată în zonă de actualul rector al UPET, Radu Sorin. De această dată, însă, spune Radu Sorin, se analizează alte metode. „Sunt nişte lucruri distincte. La colocviu s-a discutat despre posibilitatea de a scoate cărbunele la suprafaţă şi după aceea, printr-un proces de gazeificare să-l utilizeze. Panonian a făcut nişte foraje, pentru ca ulterior să fie fracturat stratul de cărbune şi să scoată numai metanul. Numai că, în urma discuţiilor de la Petroşani s-a propus o altă soluţie, pe care o ştiau colegii noştri, şi anume să arzi cărbunele în subteran şi să scoţi gazul, ca să nu-l mai exploatezi şi să-l scoţi la suprafaţă, ceea ce implică şi costuri mai mici. Este vorba despre o ardere controlată în subteran”, a explicat Rectorul Universităţii Petroşani. Practic, se merge cu nişte foraje, se face o ardere controlată a cărbunelui în subteran şi la suprafaţă iese direct gazul. O soluţie mult mai rentabilă, mult mai economică, spun specialiştii, iar metoda se aplică deja cu succes în Statele Unite.  Şi în Valea Jiului ar putea fi pusă în aplicare, însă este nevoie, din nou!, de bani pentru investiţii, poate chiar atraşi de la Uniunea Europeană. La UPET sunt specialişti care cunosc aceste metode de exploatare a gazelor de mină, care pot fi oricând consultaţi, a mai spus profesorul universitar menţionat anterior, aşa că este nevoie  de voinţă şi de bani.

[slideshow_deploy id=’27028′]