S-a ales praful de o investiție gândită și făcută de ”Dorel”
Terenurile de fotbal în pantă, parcurile în zone mlăștinoase ori căminele culturale în satele cu unul sau doi locuitori, toate aceste investiții care frizează ridicolul pălesc în comparație cu un proiect realizat într-o comună hunedoreană. Oamenii au fibră optică pentru internet, chiar în fața porților, însă trăiesc la lumina opaițului și a lumânării.
Mega proiectul ridicol a fost realizat în urmă cu circa cinci ani în comuna Bătrâna din județul Hunedoara, iar trei sate neelectrificate ar fi trebuit să aibă Internet printr-o rețea de ultimă generație la vremea respectivă, de mare viteză. Este adevărat că investiția de zeci de mii de euro a fost realizată de o firmă privată, de defuncta Romtelecom care a considerat-o ”strategică”, experții companiei intuind o dezvoltare în viitor a comunei. Ceea ce nu s-a întâmplat! De la momentul realizării proiectului și până în prezent, comuna mai are puțin peste 100 de locuitori față de 141 și media de vârstă a populației este de 60 de ani, pentru că și puținii tineri de atunci au părăsit vatra strămoșească.
Stâlpii au fost furați
Totul a început cu o solicitare a primăriei comunei de a se realiza o linie de transfer date, care ar fi urmat să deservească instituția și puținele gospodării electrificate din centrul comunei. Compania a trecut la treabă și a ”plantat” zeci de stâlpi. Apoi a tras cablul de fibră optică prin cele trei sate fără energie electrică. Inițial, proiectul ar fi trebuit să țină drumul și să ajungă doar la primărie, însă hazardul a făcut ca el să fie modificat și să ajungă și prin sate unde mai trăiesc una sau două familii care și dacă ar vrea să se bucure de ”magia” internetului, nu ar putea.
Primarul s-a gândit că după ce se face rețeaua, pe stâlpi se va ”agăța” mai ușor și un cablu de electricitate dar n-a fost să fie. ”Așa îi spuneți, internet? Oamenii din cătunele care mai sunt au crezut că o să fie curent electric. Ne-am fi dorit drum, energie electrică înainte de toate. Internetul e bun și el, dar înainte de el ar fi trebuit făcute altele”, spune Radu Herciu, primarul din Bătrâna.
La cinci ani de la finalizarea investiției, stâlpii au fost culcați la pământ de vreme sau furați pe alocuri, cablul de fibra optică s-a împletit printre arborii seculari și oamenii se uită cu jind la cablurile din fața porților lor. ”Ai, Doamne! Stâlpii aștia… or zis că bagă internet și acum patru ani când i-or băgat, muncitorii stăteau aici în fața porții și mâncau. Le-am zis: domne de ce nu băgați alți stâlpi, nu brad, că bradul într-un an-doi putrezește și cade. Ei or zis: să țână până plecăm noi d’acia! No, așa o și fost! După un an or căzut toți la pământ. Dacă nu avem curent electric nu aveam ce face nici cu internetul”, povestește singurul locuitor al satului Răchițaua, Zamfir Moldovan.
[slideshow_deploy id=’27126′]