Rugby. Victorie pentru Ştiinţa Petroşani

Ce sport poate fi mai frumos decât acela tratat cu respect şi demnitate? În numele sportului şi pentru frumuseţea lui se pierd ani din viaţă, se sacrifică timpul dedicat familiei, se suportă durere şi se strânge din dinţi la fiecare accidentare. Sportul aparţine celor care cred în propriile puteri, aparţine celor pentru care limita este doar un test care îşi cere sacrificiul, însă nu este obstacol de netrecut.

Stiinta petrosani

După ce au câştigat Divizia Naţională de Seniori şi au făcut ca Petroşaniul şi Valea Jiului să răsune de glorie, a venit timpul ca „stejarii” din dealul institutului să reconfirme pe terenul de joc şi să se întoarcă acasă victorioşi.

O victorie grea, muncită pe brânci, cum de altfel rugby-ştii Ştiinţei ne-au obişnuit deja. Cu două eseuri şi o transformare, Ştiinţa Petroşani s-a impus în faţa celor de la CS Mănăştur, cu scorul de de 12-9, la finele unui meci în care gazdele au reuşit 3 lovituri de pedeapsă.

Rugby-ul, sportul oamenilor grei, a strâns de-a lungul anilor în jurul balonului oval, oameni pentru care demnitatea a fost mai presus de orice răsplată materială, sportivi pentru care pasiunea s-a văzut în iarbă, acolo unde cu umerii lor puternici au clădit faima unui sport pe care nu mulţi se încumetă să-l practice.

[slideshow_deploy id=’30675′]