Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, şcoala viitorului

 

Meseria e brăţară de aur, iar acest lucru ni l-au explicat, ieri, elevii Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Petroşani. La unitatea de învăţământ au loc pe tot parcursul acestei săptămâni acţiuni derulate sub sloganul “Şcoala viitorului tău”, iar elevii împreună cu dascălii vor să demonstreze că din şcoală se poate învăţa o meserie.

13016804_10206248064304266_957055974_o

“În această săptămână are loc în toată ţara “săptămâna meseriilor” prin care se promovează învăţământul profesional şi tehnic. La noi la şcoală se desfăşoară un proiect care este la a treia ediţie, “Şcoala viitorului tău” în care sunt cuprinse activităţi pe tot parcursul săptămânii. A fost o pauză în care nu au existat clase de învăţământ profesional, toţi se făceau tehnicieni şi dispăruseră muncitorii. Ministerul susţine învăţământul profesional şi tehnic printr-o bursă de 200 de lei lunar”, a declarat Camelia Paraschiv, director adjunct Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida.

13000481_10206248065984308_1613844898_o

Pentru a fi convingători, la unitatea de învăţământ a avut loc o prezentare practică a lucrurilor ce pot fi realizate în cadrul specializărilor. Astfel, s-au realizat articole vestimentare, coafuri, dar şi alte aplicaţii practice.

„Am făcut nişte haine, este puţin greu mai ales când coasem la maşină, trebuie să fim atente cum manevrăm materialul, să nu ne prindem degetele pe la maşină, trebuie să avem grijă, dar cu cât facem mai multe cu atât ne obişnuim. Dacă ne place putem să devenim designeri”, a spus Eva Elekes, elev.

[slideshow_deploy id=’17636′]