Nedeia la Cimpa și Paroșeni
Programul nedeilor tradițonale din Valea Jiului contină astăzi și la Petrila. primăria orașului Petrila anunță că duminică, 8 mai va avea loc Nedeia de la Cimpa.
Spectacolul muzical sustinut de cele doua ansambluri va începe la ora 11.30 pe platoul din fața Căminului din Cimpa, unde sunt așteptați toți cetățenii care doresc să e bucure de acest eveniment.
Similar, la Vulcan, sezonul nedeilor debutează astăzi la Paroșeni, unde va avea loc radiționala nedeie de după paști a momârlanilor din zonă. Evenimentul va avea loc în zona Căminului cultural din Paroșeni.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
Lansare de carte a medicului Radu Țincu la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriatCItește mai departe
”Noaptea albă a galeriilor” a adus lumina artelor plastice la Exploatarea Culturală Petrila
Ideea și gestul comun al Asociației Planeta Petrila, al Fundației Ianza Art Inter-Cultural și alCItește mai departe
Întâlnire sub semnul istoriei și diplomației europene, cu prof. Vasile Pușcaș, la Salonul Hunedoreal al Cărții de la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriatCItește mai departe
„Oscar – Scrisori către Dumnezeu”, spectacol cu scop caritabil la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani
Având convingerea că teatrul unește oameni, reprezentanți ai unor organizații civice și sociale din ValeaCItește mai departe
Bibliotecarii de la ”Ovid Densușianu” au ieșit în stradă pentru a promova ”Salonul Hunedorean al Cărții”
Peste mai puțin de două săptămâni, municipiul Deva va fi gazda unei noi ediții aCItește mai departe
Întâlnire cu actorul și scriitorul Horațiu Mălăele la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva
În ziua de 16 octombrie 2024, ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul trei, SalleCItește mai departe
„Noaptea albă a Galeriilor” va fi marcată în Valea Jiului sâmbătă, 5 octombrie
Sâmbătă, 5 octombrie 2024 se desfășoară, în întreaga țară, „Noaptea albă a Galeriilor de Artă”,CItește mai departe
Dialog literar al preoților Constantin Necula – Francisc Doboș la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva
O întâlnire cu două personalități ale lumii ecleziastice din România: părintele Constantin Necula și preotulCItește mai departe
Lidia Vadim aduce la Petrila cartea „Corneliu Vadim Tudor și România Mare – o moștenire pentru viitor”
Pentru mulți patrioți din România contemporană, numele celui care a fost una dintre figurile reprezentativeCItește mai departe
Omagiu adus sopranei Teodora Lucaciu la cea mai veche școală din Vulcan
Serbările organizate la Școala gimnazială „Teodora Lucaciu” din municipiul Vulcan la jubileul celor 100 deCItește mai departe
Expoziție de artă fotografică la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
Sufrageria Bethlen de la Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara este gazda expoziției de artă fotograficăCItește mai departe
Robotică, șah, experimente și atmosferă vibrantă în „Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Mina Petrila
Ansamblul Istoric Mina Petrila, (re)cunoscut deja drept Exoploatarea Culturală Petrila s-a dovedit a fi vineri,CItește mai departe
Parte de carte pentru iubitorii de lectură la o nouă ediție a ”Salonului Hunedorean al Cărții” de la Deva
O nouă ediție a „Salonului Hunedoarean al Cărții” este pregătită pentru întâlnirea cu publiculCItește mai departe
La Școala gimnazială nr. 1 „Teodora Lucaciu” din Vulcan începe „Săptămâna Centenarului”
Școala gimnazială nr. 1 din municipiul Vulcan, structură a Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu”, care poartăCItește mai departe
La sfârșit de septembrie, la Petroșani se sună ”Adunarea Momârlanilor”
Momârlanii de pe tot cuprinsul Văii Jiului se vor aduna, la finalul acestei săptămâni, laCItește mai departe
Turnelul „Vienna Classic Christmas” ajunge în decembrie și la Petroșani
Vienna Classic Orchestra prezintă, pentru prima dată în Romania, spectacolul „Vienna Classic Christmas”. În cadrulCItește mai departe
Știință și robotică în „Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Exploatarea Culturală Petrila
Exploatarea Culturală Petrila găzduiește vineri, 27 septembrie 2024, începând cu ora 17.00, o nouă edițieCItește mai departe
„Omagiu satului zărăndean” la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie din Brad
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cuCItește mai departe
„Anonimul” după Giuseppe Berto, o nouă premieră la Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroșani
Actorii Sergiu Fîrte și Izabela Badovics sunt protagoniștii unui nou spectacol prezentat în premieră, înCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” și Consiliul Județean Hunedoara au transformat „Noaptea Bibliotecilor” într-o seară cu adevărat magică
Cea de-a XIII-a ediţie a evenimentului „Noaptea Bibliotecilor” s-a dovedit a fi una nu doarCItește mai departe