Liderii sindicali cer reintrarea CEH în insolvență
Acest lucru ar proteja compania de creditori, iar reintrarea în insolvență ar trebui să se producă în cel mai scurt timp spun liderii sindicali.

„Este nevoie urgentă să intrăm în insolvență, altfel vom rămâne numai cu banii de salarii. Activitatea CEH se va opri din lipsa materialelor și a pieselor de schimb. Din punctul nostru de vedere, a intra în insolvență reprezintă totuși o protecție pe partea financiară a societății, chiar dacă există riscul să ne trezim iar cu o firmă de insolvență care să nu știe nici unde suntem poziționați pe hartă”, declară Petre Nica, președintele Sindicatului ”Muntele”. CEH a fost în procedură de insolvență, însă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus rejudecarea dosarului și trimiterea lui la prima instanță.
[slideshow_deploy id=’33110′]
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
