Donează sânge! Salvează o viaţă! – Acţiune comună a Patriarhiei Române şi Jandarmeriei Române
În perioada 23-27 mai 2016, Patriarhia Română în parteneriat cu Jandarmeria Română și cu sprijinul Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină – Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti organizează un amplu program național de donare de sânge.
Această acţiune face parte din campania naţională Donează sânge! Salvează o viaţă!, iniţiată de Patriarhia Română în anul 2013 şi ajunsă acum la a XI-a ediție.
Timp de o săptămână, reprezentanții I.J.J. Hunedoara vor dona sânge pe bază de voluntariat la Centrele de Transfuzie Sanguină din municipiile Deva, Hunedoara și Petroşani.
Campania naţională Donează sânge! Salvează o viaţă! a Patriarhiei Române are ca scop informarea și conștientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România și îmbunătățirea stocurilor sanguine naţionale. Până în prezent, această acțiune umanitară s-a concretizat în recoltarea a peste 8 mii de litri de sânge.
Prima acţiune de donare de sânge din cadrul celei de a XI-a ediţii a campaniei, la care vor participa jandarmi voluntari din I.J.J. Hunedoara, va avea loc la centrul de transfuzie din municipiul Deva, luni 23 mai 2016, începând cu ora 08.00.
[slideshow_deploy id=’24093′]