Trei ani și jumătate pentru o tâlhărie

Acuzat de tâlhărie calificată, individul și-a recunoscut fapta și a ales procedura de judecată simplificată, astfel că a primit o pedeapsă mai blândă.

inchisoare

Bălăcian Cosmin Daniel a jefuit un taximetrist, din Petroșani, după ce i-a cerut șoferului să-l ducă într-o zonă mărginașă a municipiului sub pretextul că nu știe adresa la care vrea să ajungă și când a prins momentul a dat atacul. Bălăcian s-a asigurat că taximetristul nu poate risposta și i-a pulverizat conținutul unui spray paralizant iar apoi i-a furat încasările. S-a ales cu puțin peste 100 de lei în urma jafului și a dispărut. Polițiștii din Valea Jiului au intrat în alertă și l-au prins pe recidivist pe raza localității Aninoasa, unde vroia să se ascundă la un prieten. Bălăcian a fost condamnat la 3 ani şi 6  luni de închisoare cu executare. Totodată va trebui să-i achite 60 lei taximetristului, sumă ce reprezintă despăgubiri civile iar alți 700 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Recidivistul poate ataca soluția magistraților din Petroșani cu apel.

[slideshow_deploy id=’19869′]