Peste 800 de angajaţi de la CEH pleacă din sistem fără salarii compensatorii

Complexul Energetic Hunedoara pregăteşte disponibilizări de personal, care ar urma să fie operate la începutul toamnei. Restructurarea ar urma să afecteze 840 de persoane, deopotrivă din domeniul minier şi energetic.
 minerisubteran_225979
Urmează disponibilizări de persoal pe întreg Complexul, şi la Termocentrale, şi la unităţile miniere, cele mai multe, însă, din domeniul energetic. Infrormarea cu intenţia de disponibilizare, spune directorul CEH, Cosmin Chiuzan, au fost trimise spre consultare sindicatelor. „Va trebui să treacă etapa consultării, iar programul trebuie aprobat inclusiv în AGA. În intenţia noastră sunt peste 1000 de posturi şi 840 de persoane, dar cifra nu este fixă deocamdată”, a declarat declarat Cosmin Chiuzat
Disponibilizările ar urma să fie operate la începutul toamnei, dacă vor trece toate etapele legale, iar acestea ar urma să afecteze atât personalul angajat la unităţile miniere, cât şi pe cel din energie. „Ţinând cont de numărul de persoane existent la cele două termocentrale, faţă de minerit, unde există în momentul de faţă un deficit de personal destul de mare, mai mulţi sunt din energie, dar nu e o diferenţă considerabilă”, a precizat directorul companiei energetice.
De precizat că, la plecarea din sistem, angajaţii nu vor beneficia de salarii compensatorii, ci doar de ajutor de şomaj şi venit în completare, drepturi prevăzute de Ordonanţa 36 şi Hotărârea de Guvern de modificare a OGR 36, prin care a fost inclus şi CEH în prevederile legale.
[slideshow_deploy id=’22083′]