Consilierii locali de la Lupeni înclină balanța noii puteri politice locale spre PSD

Sala de ședințe Primăriei municipiului Lupeni s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toți cei care au dorit să asiste la ședința de constituire a noului Consiliu local și de depunere a jurămânului de către consilierii și noul primar ales al localității.

consiliul-local-lupeni1

Pe lângă o serie de personalități ale vieții publice locale, la eveniment au ținut să fie prezenți liderii PSD care vor conduce, în următorii 4 ani, Consiliul județean Hunedoara (Laurențiu Nistor, Sorin Vasilescu și Mircea Bobora). De altfel, președintele PSD Hunedoara Laurențiu Nistor a fost și cel care a ținut să-l felicite pe fostul său ”coleg de bancă” din Camera Deputaților, Cristian Resmeriță pentru câștigarea mandatului de primar, felicitările sale adresându-se și cetățenilor Lupeniului care, spune Nistor, au făcut cea mai bună alegere, iar Cristian Resmeriță va dovedi în scurt timp acest lucru”. Nistor i-a avetizat însă pe noii consilieri aleși la Lupeni că, dacă își doresc aprecierile oamenilor, atunci trebuie să înțeleagă faptul că ”nu sunteți șefii cetățenilor, ci sunteți aici ca să fiți în slujba cetățenilor”.

Cu mâna pe Biblie și Constituția României, au jurat că-și vor îndeplini cu credință și respect față de lege mandatul, atât primarul Cristian Resmeriță, cât și consilierii validați în funcție, respectiv: Anghel Lucian Andrei (PRM), Baciu Adrian (PNL), Basarab Mihai (PSD), Benedekfi David (UDMR), Burlacu Anința (PNL), Cîmpean Rodica (PSD), Corpadi Sorin Adrian (ALDE), Florănesc Gheorghe Adrian (PNL), Mesaroș Iacob Viorel (PSD), Moldovan Emil (PRM), Napău Stoica Radu Călin (PRM), Năsălean Ion Lucian (PRM), Pășcuț Ștefan (PNL),  Popescu Cristian (independent), Rad Marcel Daniel (PSD), Resiga Andrei (ALDE), Resmeriță Lucian Marius (PSD), Romoșan Ilie Adrian (PSD), Roșu Ioan Cristian (PNL).

De departe, cel mai aștepat moment a fost cel al alegerii noului viceprimar al municipiului Lupeni, care configurează și raportul de forțe politice din noul Consiliu local. Propunerea PSD Lupeni pentru acest post a fost consilierul local Iacob Mesaroș, în timp ce Opoziția l-a propus pe consilierul PNL Cristian Roșu. Votul exprimat de consilierii locali i-au dat un categoric câștig de cauză lui Iacob Mesaroș care a întrunit sufragiile unui număr de 13 consilierii, alți 6 votând pentru Cristian Roșu.

”Vreau să le mulțumesc în primul rând cetățenilor din municipiul Lupeni care ne-au dat votul lor de încredere. Le spun acestora, dar și
dumneavoastră, echipei de consilieri locali ai municipiului Lupeni că, în actuala formulă, voi fi un bun partener care le va rezolva, în limitele legii, toate problemele. Așa cum am jurat, și eu, și dumneavoastră, dragi colegi, sper să facem  împreună ceea ce ne-am propus și ne vom propune, să contribuim în următorii 4 ani la dezvoltarea comunității noastre”
, a spus în primul său discurs de primar, Cristian Resmeriță.

[slideshow_deploy id=’19869′]