Vulcanul social-democrat continuă ”erupția” dezvoltării locale în aceeași echipă administrativă condusă de Gheorghe Ile și Cristian Merișanu

În prezența subprefectului județului Hunedoara, Fabius Kiszely, a numeroși reprezentați ai vieții sociale-politice, economice și altor personalități publice locale, judecătorul Roxana Petroi, delegat de Judecătoria Petroșani, i-a înmânat lui Gheorghe Ile, în cadrul ședinței festive de constituire a noului Consiliu local al municipiului Vulcan, sentință civilă prin care i-a fost atribuit mandatul de primar al Vulcanului, în conformitate cu votul dat de majoritatea cetățenilor orașului în alegerile din 5 iunie. Odată cu ceremonia de depunere a jurământului, Gheorghe Ile a devenit, pentru a cincea oară, primar al municipiului Vulcan.

ile-merisanu

”Încep noul meu mandat de primar cu credința că Dumnezeu ne va ajuta să împlinim tot ceea ce este necesar pentru viața comunității noastre. Doresc echipei mele de consilieri locali, viceprimarului precum și celorlalți consilieri locali să fie devotați oamenilor și să se implice cu cea mai înaltă ținută civică în toate proiectele și activitățile la care suntem chemați să ne aducem cu toții contribuția. Așa să ne-ajute Dumnezeu !”, a declarat Gheorghe Ile, în primul său discurs de după investitură.

În cadrul ședinței festive din 24 iunie 2016, prezidate de decanul de vârstă al consilierilor vulcăneni (Ioan Tilea) și cei mai tineri 2 consilieri ai noului legisativ (Adrian Bădău și George Bălțatu) au fost validate și mandatele celor 19 consilieri locali municipali, care vor decide asupra măsurilor care trebuiesc luate în următorii 4 ani, pentru continuarea proiectelor de dezvoltare a municipiului Vulcan. Aceștia sunt:  Andraș Emil Sergiu (PSD), Anghel Dănuț (PNL), Barbu Pompiliu (PSD), Bădău Adrian Bogdan (PSD), Băncilă Dorina (PSD), Bălțatu George (PSD), Boțoroga Daniela (PNL),  Dragu Constantin Petrică (ALDE), Govor Vasile Florin (independent), Izsak Cristian Ștefania (ALDE), Lung Cornel Nelucu (PSD), Merișanu Cristian Ion (PSD), Mihai Costel (PNL), Petculecu Petre Dan (PSD), Pop Vasile (PSD), Sîrbu Daniela Carmen (AHD), Stoica Angela (AHD), Șchiopu Ioan Dorel (PSD), Tilea Ion (AHD).

Din rândul acestora a fost ales, cu un vot în unanimitate singurul candidat de viceprimar, propus de consilerul Pompiliu Barbu pentru această funcție, respectiv social-democratul Cristian Merișanu. ”Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în această campanie și-i asigur că voi face tot ce ține de mine să nu dezamăgesc. Mulțumesc familiei, care a fost mereu alaturi de mine și colegilor din Consiliul Local pentru votul de încredere acordat în unanimitate. Sper ca peste 4 ani să ne mândrim cu municipiul Vulcan, să trăim liniștiți ACASĂ, să fim fericiți alături de familiile noastre”, a declarat după investitură, viceprimarul Cristian Merișanu.

Noul Consiliu local al municipiului Vulcan a stabilit și atribuții concrete pentru fiecare membru, odată cu aprobarea componenței nominale a celor 5 comisii de specialitate, după cum urmează:

  1. Comisia pentru activităţi economico-financiare şi agricultură: Lung Cornel-Nelucu, Băncilă Dorina, Merişanu Cristian Ion, Boţoroga Daniela, Tilea Ion -AHD.
  2. Comisia pentru învăţământ , sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, protecţie copii: Băncilă Dorina, Bădău Adrian-Bogdan, Andraş Emil -Sergiu, Izsak Cristina-Ştefania, Stoica Angela.

III. Comisia Juridică şi de disciplină: Bălţatu George, Barbu Pompiliu, Bădău Adrian-Bogdan, Mihai Costel, Sîrbu Daniela Carmen.

  1. Comisia pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, protecţia mediului şi turism: Petculescu Petre-Dan, Lung Cornel-Nelucu, Pop Vasile, Anghel Dănuţ, Izsak Cristina-Ştefania.
  2. Comisia pentr activităţi social-culturale, culte, tineret şi sport: Barbu Pompiliu, Şchiopu Ioan Dorel, Pop Vasile, Dragu Constantin Petrică, Govor Vasile Florin.

Cu această componență a Consiliulu local al municipiului Vulcan, dar și cu echipa Gheorghe Ile-Cristian Merișanu la conducerea Primăriei, primarul municipiului Vulcan spune că ”există un singur mod de a fi cu adevărat în folosul cetățenilor. Împreună !”

[slideshow_deploy id=’30675′]