Producţie de energie plasează CEH pe locul V la nivel naţional

OMV Petrom a întrecut Complexul Energetic Hunedoara în ceea ce priveşte producţia de energie. OMV Petrom se situează înaintea CEH, arată raportările Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.
 Complexul-Energetic-Hunedoara
Cu o cantitate de energie electrică de 1842 de GWh, Complexul Energetic Hunedoara se situează doar pe locul V la nivel naţional în ceea ce priveşte producătorii de energie. Înaintea companiei energetice hunedorene se află Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Nuclearelectrica şi OMV Petrom.
Complexul Energetic Hunedoara este cel mai mare agent economic din Valea Jiului şi din judeţul Hunedoara şi, de asemenea, este singura societate care furnizează agent termic în municipiul Deva şi în oraşele din Valea Jiului. În structura Complexului Energetic Hunedoara sunt incluse minele de huilă Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, alături de termocentralele Mintia şi Paroşeni.
Complexul Energetic Hunedoara, cu sediul la Petroşani, judeţul Hunedoara, deţine o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România şi are aproximativ 6.500 de angajaţi.
Pe parcursul celor circa aproape patru ani de funcţionare, Complexul Energetic Hunedoara a acumulat datorii de peste 1,5 miliarde de lei, atât la furnizori, cât şi către stat. CEH a intrat în insolvenţă în data de 7 ianuarie 2016, în baza sentinţei dată de Tribunalul Hunedoara prin judecătorul sindic Ioan Drăgan, care a numit drept administrator judicia, Casa de Insolvenţă GMC Craiova, propusă de unul dintre creditorii CEH, repsectiv UPSROM Petroşani. Sentința de la Tribunalul Hunedoara a fost contestată, iar Curtea de Apel Alba Iulia a decis, pe 3 mai, că judecătorul de la Hunedoara nu a analizat solicitările celor de la Noroc Bun și a dispus astfel anularea sentinței prin care CEH a intrat în insolvență, trimițând dosarul spre rejudecare. În această lună, compania a reintrat în insolvenţă.
[slideshow_deploy id=’27126′]