Câteva zile până la închiderea gropii de gunoi de la Vulcan

România poate fi sancţionată dur de Comisia Europeană din cauza gropii de gunoi de la Vulcan. Aceasta mai are autorizaţie de doar câteva zile, iar dacă după această dată nu va fi închisă România poate intra în procedură de infringement.

f7abac252ae5ed68121b92ba7a669d87_XL

”În data de 16 iulie 2016, la groapa de gunoi din Vulcan nu se va mai aduce nici un deseu menajer, este o problemã majorã de care se discutã de mult timp. Din fericire avem acea statie de triere a gunoiului. Vom bãga toate deseurile în statia de triere, pentru a recupera maximul posibil, ce putem extrage din aceste deseuri. În ceea ce priveste rezidurile ce nu vor putea fi reciclate, pe acestea le vom transporta la una din gropile ecologice din judetul Hunedoara ce vor fi functionale, însã pânã atunci noi avem o solutie”, a spus primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, în urmă cu câteva săptămâni

Celelalte gropi de gunoi din judeţ au fost închise printr-un proiect derulat de Consiliul Judeţean Hunedoara. Deponeul ecologic de la Bârcea Mare a fost construit în mai putin de un an, iar finantarea proiectului a fost asiguratã din fonduri europene. Valoarea investitiei este de aproximativ 21 de milioane de euro, iar obiectivul face parte din sistemul de management integrat al deseurilor din judetul Hunedoara, a cãrui valoare este de peste 56 de milioane de euro. La Petrosani este o statie de sortarea deseurilor.

[slideshow_deploy id=’17217′]



(Următoarea știre) »