Masă caldă pentru elevi. De când s-ar putea pune în aplicare proiectul
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică o propunere de lege privind un program pilot prin care elevii vor primi pe timpul anului şcolar 2016-2017 o masă caldă sau un pachet alimentar. În primul an vor fi implicate 22 de școli din toată țara, iar după perioada de testare Guvernul va decide extinderea acestuia la nivel naţional.

”Deputaţii PNL susțin acest program pilot și adoptarea de urgență a actului legislativ. Partidul Național Liberal a inițiat încă de acum doi ani un proiect de lege prin care alimentația în școală să fie diversificată. Programul actual “Cornul și laptele” și-a atins limitele, s-a transformat în multe locuri în risipă și nu mai servește scopului pentru care a fost creat.
Alimentația sănătoasă în școală poate combate abandonul școlar și stimula incluziunea socială, elevii pot fi educați în spiritul unui regim de viață sănătos.Pachetul alimentar sau masa caldă va fi în limita valorică de 7 lei/zi și va putea fi modificată în funcţie de evoluţia preţurilor. Banii vor veni de la bugetul de stat, însă şi primăriile pot ajuta din bugetul local la suplimentarea sumelor. PNL va urmări și susține în Parlament inițiativa legislativă ”Masa la Școală”, astfel încât, din septembrie 2017, fiecare elev să beneficieze de o masă diversificată sau caldă, acolo unde este posibil!”,spune deputatul liberal Raluca Turcan.
[slideshow_deploy id=’36591′]
sursa: libertatea.ro
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
