Primarii vor fi instruiți pentru gestionarea şi evaluarea pagubelor produse de fenomenele meteo periculoase

Primarii, şefii Serviciilor pentru Situaţii de Urgenţă precum şi membrii comisiilor de validare a pagubelor, de la toate instituţiile trecute în Ordinul Prefectului nr. 228/2016, sunt convocaţi de preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Fabius Kiszely, pentru a participa la o instruire privind modul de gestionare a situaţiilor generate de fenomenele meteorologice periculoase.

fabius-kiszely

Programul de pregătire mai cuprinde instruiri asupra modului de întocmire a rapoartelor operative la inundaţii precum şi a rapoartelor de sinteză a pagubelor şi de validare a acestora, aşa cum rezultă din ordinul comun al Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor şi al Ministerului Afacerilor Interne, nr. 1422/192 din 2012.

La sesiunile de instruiri vor participa specialişti din cadrul I.S.U., S.G.A, Secţia Drumuri Naţionale Deva, Direcţia pentru Agricultură, Apa Serv Valea Jiului, Apa Prod Deva şi Direcţia Silvică Hunedoara.

”Convocările se vor organiza regional, în funcţie de administraţiile bazinale, în municipiile Deva, Petroşani şi Brad, cu începere de la ora 10. În data de 23 august, instruirea va avea loc în Sala Universităţii din Petroşani, în 24 august, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Şcolar Judeţean, iar în 25 august, în sala de şedinţă a fostului sediu al Primăriei municipiului Brad”,spune lt.col. Viorel Demean, șeful ISU Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’36591′]