Lucrări de amenajare a pârâului Staicului
Apele Române au avut câștig de cauză în dosarul contestației pentru execuția lucrărilor de contrucții de amenajare a râului Jiul de Vest șiafluenții. Cei de la Apele Române au demarat o licitație pentru pentru “execuţia lucrărilor de construcţii-montaj la obiectivul de investiţii «amenajare râul Jiul de est şi afluenţi – Pârâul Staicului în municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara”. Două societăți au depus contestații.

Drupo a solicitat revocarea deciziei prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă şi neconformă, revocarea în parte a raportului procedurii, în ceea ce priveşte declararea ofertei sale ca inacceptabilă şi neconformă, precum şi a oricărui act subsecvent acestei decizii, obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei sale, în timp ce firma SENERA SA din Satu Mare a cerut celor de la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor anularea actelor contestate, a raportului procedurii subsecvent, precum şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale.
CNSC a decis însă continuarea procedurii.
“Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de DRUPO SRL, în contradictoriu cu Administraţia Naţională Apele Române – Administraţia Bazinală de apă Jiu. Ia act de renunţarea la contestaţia formulată de SENERA SA, în contradictoriu cu Administraţia Naţională Apele Române – Administraţia Bazinală de apă Jiu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în documentele CNSC.
Contractul are o valoare de 10.033.366,00 RON.
[slideshow_deploy id=’36591′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
