Autoritățile județului Hunedoara caută soluții pentru susținerea lotului național de gimnastică

sportcj1„Găsirea de modalităţi şi surse de finanţare pentru susţinerea Lotului Naţional de Gimnastică Senioare, reîntors după mai mulţi ani la Deva, sprijin pentru Lotul Naţional de Junioare” a fost tema unei întâlniri găzduită, astăzi, de către Consiliul Judeţean Hunedoara, la iniţiativa Instituţiei Prefectului.

În cadrul dezbaterii, profesorul Nicolae Forminte, noul antrenor principal al Lotului Național de Gimnastică, a ţinut să prezinte problemele concrete cu care se confruntă şi a invitat autoritățile județene să găsească împreună cu alte instituţii locale soluţii pentru susţinerea gimnasticii şi pentru încurajarea performanţei.

Vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora a declarat, cu acest prilej că instituția pe care o reprezintă are toată deschiderea pentru susţinerea gimnasticii de perfomanţă de la poalele Cetăţii. Mai rămâne să se analizeze şi să se stabilească modalitatea legală de acordare a sprijinului financiar necesar pregătirii gimnastelor pentru competiţiile viitoare.

sportcj2Concret, în cadrul discuțiilor s-a desprins necesitatea găsirii unor modalităţi legale pentru finanţare, în vederea asigurării unor sume suplimentare pentru motivarea celor implicaţi în munca la lot. Astfel, Nicolae Forminte a propus realizarea unei asocieri între Consiliul Judeţean Hunedoara, Consiliul Local Deva, mediul de afaceri şi Federaţia Română de Gimnastică sau Fundaţia For-Gym pentru asigurarea suportului financiar şi logistic al celor două loturi. Nicolae Forminte a expus şi faptul că Lotul Naţional de Senioare nu are, în prezent, un staff medical, salariile plătite medicului sau kinetoterapeutului fiind simbolice şi deloc motivante. Într-o situaţie financiară similară se află şi staff-ul tehnic, în condiţiile în care salariul antrenorului principal este de 900 de lei. În plus, gimnastele de la lot au nevoie, printre altele, de acces la consultaţii şi investigaţii medicale de mare acurateţe, de suplimentarea medicaţiei şi a susţinătoarelor de efort. La lot mai este nevoie de redeschiderea cabinetului medical, de renovarea bazei de refacere şi de modernizarea centralei termice, toate din Sala Olimpică. De asemenea, se solicită dotarea lotului cu un microbuz 8+1 pentru deplasarea la competiţii.

La întâlnirea convocată de către subprefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, au mai luat parte primarul Devei, Mircia Muntean, directorul Economic din Primăria Deva, Adriana Igna, directorul CNS Cetate Deva, prof. Adrian Liga. Inspectoratul Şcolar a fost reprezentat de inspectorul general, prof. Maria Ştefănie, Direcţia de Sănătate Publică a fost reprezentată de dr. Cecilia Birău, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva de către dr. Ioan Demeter, iar din partea Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret au fost prezenţi Lorincz Szell, directorul instituţiei, şi Marius Simina.