PSD – Jurnal de campanie / Factori comuni între PSD și Petrila

petrilapsd1Între reprezntanții PSD și cetățenii orașului Petrila există o serie de factori comuni care fac ca încrederea celor două grupuri sociale să fie una reciprocă. După ce, în primăvară, cetățenii orașului Petrila au dat girul lor de încredere unui primar social-democrat și unei echipe de consilieri locali și județeni ai aceluiași partid, a venit acum rândul ca PSD Hunedoara să le întoarcă petrilenilor girul de încredere, promovând pe listele pentru alegerile legislative din acest an un candidat pentru Senat chiar din rândul acestora.

Astfel, Marius Heljiu, apreciat cadru universitar și cetățean respectat de comunitatea locală din orașul Petrila este unul dintre candidații pe care PSD Hunedoara îi propune în alegerile din 11 Decembrie. Marius Heljiu a fost și în cursul zilei de ieri într-un tur electoral prin orașul Petrila, pentru a le explica oamenilor care sunt proiectele propuse de social-democrați în următoarea legislatură parlamentară, dar și care sunt soluțiile social-democraților la probemele românilor, inclusiv ale celor din orașul Petrila, în viziunea unei guvernări a PSD, în următorii 4 ani.

petrilapsd2

În demersul său, Marius Heljiu a fost însoțit de alți doi reprezentanți ai tinerei geneații de oameni politici pe care PSD Huneodara îi propune alegătorilor, respectiv Natalia Intotero și Cristian Merișanu, candidați pentru Camera Deputaților. De asemenea, alături de cei 3 candidiați, în echipa de campanie a social-emocraților au fost prezenți la acțiunea de marți după-amiază, primaul orașului Petrila, vasile Jurca, președintele organizației locale a PSD Petrila,Gheorghe Bobar și alți lideri politici ai PSD din Valea Jiului.

petrilapsd3

[slideshow_deploy id=’41494′]



« (Știre anterioară)