miercuri, decembrie 14th, 2016

 

Polițiștii au destructurat o grupare care se ocupa cu spargeri la societăți comerciale

Cinci tineri au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au fost depistaţi în flagrant în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un magazin din Deva. Printre hoți sunt și doi minori, aceștia fiind prinși în flagrant de polițiștii locali din capitala județului. În urma anchetei s-a descoperit că gruparea acționase în mai multe zone din județ. ”În urma cercetărilor efectuate cu privire la comiterea infracţiunii de furt calificat, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Deva, cu sprijinul colegilor de la Biroul de Investigaţii Criminale Vulcan au reuşit să depisteze alţi doiCItește mai departe


Scade factura la energie electrică. Află cât vei plăti de la 1 ianuarie 2017

Factura finală plătită de populaţie la energia electrică va scădea cu 1,9 – 2% de la 1 ianuarie 2017, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis, miercuri, reducerea tarifelor de distribuţie şi a preţului energiei reglementate pentru populaţie, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Autorităţii. „Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa din 14 decembrie 2015, pentru al doilea an consecutiv, reducerea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă la operatorii de distribuţie concesionari pentru anulCItește mai departe


Acţiuni umanitare ale poliţiştilor hunedoreni, în pragul sărbătorilor Naşterii Domnului

Ca în fiecare an, în apropierea sărbătorii creştine a Naşterii Domnului, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Haţeg s-au prezentat, în cadrul unei acţiuni umanitare, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Păclişa, instituție de ocrotire socială care găzduieşte aproape 200 de persoane, cele mai multe cu nevoi speciale. Persoanele internate în acest centru au fost încântate de vizita „ajutoarelor cu epoleţi ale lui Moş Crăciun”, care le-au adus cadouri specifice perioadei sărbătorilor de iarnă (dulciuri, fructe, băuturi răcoritoare) şi le-au asigurat că le vor fi alături şi cu alte ocazii.CItește mai departe


UGAT- Valea Jiului are baza pentru primele proiecte

Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcția Generală Asistență Tehnică, publică noul Ghid al Solicitantului — condiții specifice de accesare a fondurilor din Programul Operațional Asistență Tehnică 2014 — 2020. Documentul aduce și o noutate în ceea ce privește marja de suplimentare a bugetului prevăzut în fișa de proiect aprobată față de bugetul ce va fi justificat în cererea de finanțare, care a fost stabilită la 10% din valoarea prevăzută în fișa de proiect. Totodată sunt introduși noi beneficiari, precum Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, și Secretariatul GeneralCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, JOI, 15 decembrie, în Brad, Crișcior , Bucureșci și Cristur

Se sistează furnizarea apei potabile în data de 15.12.2016 între orele 07:00 -19:00, în localitățile: Brad (str: Țărațel, Ardealului, Șteampurile Vechi, Valea Șteaului, Goșa, Sanatoriu), Crișcior și Bucureșci, pentru montare debitmetre pe conductele de aducțiune, în căminele din incinta STAP Brad-Crișcior. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea , în data de 15.12.2016  între orele 08:00 – 14:00, pentru executare branșament S.C.Macon S.A.Deva. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]


Factorul politici schimbă traiectoria cadourilor pentru copii la Lupeni

Primăria municipiului Lupeni a achiziționat anul acesta, în baza  HCL nr.113/2016, un număr de 2500 de pachete cu dulciuri pentru organizarea Pomului de Crăciun. Acestea au fost distribuite copiilor din municipiul Lupeni cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de către reprezentanții administrației publice locale. Potrivit reprezentanților Primăriei Lupeni pachetele au fost distribuite începând cu data de 8 decembrie, prin intermediul tuturor grădinițelor și scolilor din localitate, pentru a fi oferite copiilor, astfel încât toți micuții din oraș să se bucure de venirea Moșului. În cursul acestei dimineți, primarul Cristian Resmeriță însoțitCItește mai departe


Mii de dosare ale ortacilor așteaptă să fie recalculate

Sunt mii de dosare care trebuie verificate și reverificate pentru a se putea face recalcularea pensiilor în baza Legii 155/2016, iar volumul de muncă este forte mare în condițiile în care angajații au și alte atribuții, a susținut directorul adjunct al Casei Județene de Pensii Hunedoara. ”Nu putem să le facem cum ar vrea toți, într-o lună de zile. Nu avem cum, pentru că activitatea Casei de Pensii nu se referă numai la asta. Mai înseamnă și dosare de boală, care au prioritate”, a declarat Ionel Ciobanu. Circa 3000 deCItește mai departe


Primarii cer să fie consideraţi demnitari, iar prefectul să nu mai decidă asupra mandatului lor

Asociaţia Municipiilor din România(AMR), Asociaţia Oraşelor din România(AOR) şi Asociaţia Comunelor din România(ACoR) i-au solicitat Guvernului ca prefectul să nu mai poată suspenda primarii, reducerea numărul consilierilor locali şiprimarii şi viceprimarii să fie consideraţi demnitari ai statului. Asociaţia Municipiilor din România(AMR), Asociaţia Oraşelor din România(AOR) şi Asociaţia Comunelor din România(ACoR) au solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice(MDRAP) ca primarii şi viceprimarii să fie consideraţi demnitari. „Structurile asociative propun ca (primarii şi viceprimarii-n.r.) să fie funcţii de demnitate publică”, a spus secretarul de stat, Sirma Caraman, la finalul discuţiilor cuCItește mai departe


Încă o amânare

Complexul Energetic Hunedoara mai așteaptă, până luni, pentru a afla dacă intră sau nu în insolvență. Instanța  a amânat, din nou termenul de judecată, până în data de 19 decembrie. Revenim cu detalii [slideshow_deploy id=’24093′]  


STUDIU IRES: Electoratul PSD, mai deștept și mai tânăr decât se credea. Opţiunile alegătorilor au contrazis toate stereotipurile

Profilul electoratului PSD s-a schimbat radical. Nu e nici pe departe cel vehiculat, respectiv persoane în vârstă din mediul rural, se arată într-un raport IRES. Sociologul Dan Jurcan a explicat pentru Digi24 că anul acesta social-democrații au fost susținuți la urne de electoratul urban și cel cu studii. „Anumite tendințe se păstrează, dar de data asta vedem că alegătorii PSD sunt la fel de bine prezenți și în urban. (…) Alegătorii PSD, într-o proporție de 23,24 la sută, sunt cu studii superioare. Alegătorii PSD vin și din rândul tinerilor”, aCItește mai departe


Câte ouă ai voie să mănânci, pe săptămână

Ouăle conțin mulți nutrienți necesari organismului, precum proteine, fosfor și vitamina B 12, însă au o reputație rea din cauza conținutului ridicat de colesterol. Un ou mediu are 186 de mg de grăsime, aproximativ 62% din cantitatea zilnică recomandată. Specialiștii în sănătate avertizează, astfel, consumatorii să nu exagereze cu numărul de ouă pe care le consumă într-o săptămână. Care este legătura între consumul de ouă și bolile de inimă Doza zilnică recomandată de colesterol era de aproximativ 300 de mg, însă un raport științific din 2015, efectuat de Comitetul ConsultativCItește mai departe


Wand.education™, platforma care permite profesorilor să își creeze propriile lecții interactive gratuit, în doar câteva minute

La nivel global, tot mai mulți profesori își creează propriile lecții digitale. Ei își doresc flexibilitate în ceea ce privește crearea de conținut personalizat, adaptat nevoilor propriilor elevi. Începând cu această lună, profesorii au la îndemână un nou instrument, extrem de intuitiv, și, în plus, gratuit, care îi ajută să creeze ușor lecții interactive. Practic, în doar câteva minute. Wand.education™, platforma lansată de SIVECO Belgia oferă întregul suport necesar pentru crearea de conținut educațional interactiv de calitate, simplu și rapid. Wand.education™ a fost dezvoltat în urma consultării a numeroși profesori,CItește mai departe


Sofer prins băut la volan la Hunedoara

În data de 13.12.2016, în jurul orei 20:40, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un  autoturism pe bulevardul 1848, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. „În urma testării, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul respirat. Bărbatul a fost condus la U.P.U. Hunedoara, unde i s-a recoltat o mostră biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală„ au declarat reprezentantii IPJ Hunedoara.  [slideshow_deploy id=’17636′]


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 14 decembrie, în DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 14.12.2016, între orele: 11:15-15:00, strada Eminescu ( de la Bacus pana la Calugareni), aleea Neptun bl.36, bl.37, str.O.Goga bl.1, bl.2, bl.3, pentru remediere avarie pe str.Eminescu la bl. 26. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere.    


Cadou inedit pentru președintele organizației județene a PSD Hunedoara din partea colegilor

Politică, Stiri la zi Președintele filialei județene PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, a primit marți un cadou surpriză din partea colegilor din organizație – un tractoraș de jucărie, aluzie la atacurile din campania electorală în care liderul social-democrat a fost catalogat în discursul unui contracandidat ca ‘tractorist, drujbist și comunist’. La rândul său, directorul de campanie electorală al PSD Hunedoara, Mircea Bobora, a primit în dar o drujbă din plastic. Ideea a fost pusă în practică de secretarul general al organizației, Radu Barb, care, în intervenția sa din cadrul conferinței deCItește mai departe


„Colind pentru bunicii nimănui” în Aula Universității din Petroșani

Clubul IMPACT Pride of Petroșani de la Școala Gimnazială I.G.DUCA Petroșani în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi Lupeni și Universitatea din Petroșani organizează a IV-a ediție a spectacolului caritabil „Colind pentru bunicii nimănui”, care va avea loc în data de 15 decembrie, de la orele 17 si 30 în Aula Universității din Petroșani. Costul unui bilet este de 10 lei și toți banii vor fi folosiți pentru a cumpăra celor 45 de bătrânei de la centrele de îngrijire din Petroșani, fructe, alimente și produse pentru îngrijire și igienă personală. DetaliiCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 14 decembrie, în Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 14.12.2016  între orele 09:30 – 12:00 pe străzile: Merticariu, Făgetului, Plopilor, M.Ciorogaru și Salciei, pentru eliminare pierdere apă pe strada Merticariu nr.25. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’20328′]


Jandarmii montani monitorizează zonele cu risc

Militarii din cele trei posturi montane din Valea Jiului ale Inspectoratului de Jandarmi Hunedoara sunt în alertă și și-au intensificat măsurile asigurate în stațiunile turistice și pe traseele montane. Totodată, jandarmii montani vor supraveghea cu atenție zonele cunoscute că prezintă risc pentru siguranța turiștilor. Mobilizarea vine ca urmare a alertelor de vreme rea ale meteorologilor și se desfășoară în toate stațiunile din țară unde sunt posturi ale Jandarmeriei Montane. Astfel, aproximativ 250 de jandarmi montani acţionează zilnic, la nivel național, pentru menţinerea unui climat de siguranță în mediul montan, precumCItește mai departe


Seară de colinde la Petrila – Un eveniment deosebit în preajma sărbătorilor de iarnă

O seară de colinde specială, având și invitați de seamă care au concertat la Petrila, aducând în sufletele celor prezenți un dram de bucurie și speranță la așteptata prăznuire a Nașterii Mântuitorului, atunci când toți încercăm să fim mai buni, mai iubitori, mai darnici. S-au putut auzi astfel colinde religioase prin vocea Coralei „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, a minunaților „Îngerașii de la Taia” din Parohia Ortodoxă Taia și a Corului de la Biserica Penticostală din Cimpa, dar și colinde tradiționale oferite cu dragoste sufletească de Ansamblul „Junii Petrileni”.CItește mai departe


Încă un membru al Asociației Animalelor fără Stăpân

Consilierii locali de la Vulcan vor trebui să decidă dacă sunt de acord ca municipalitatea să adere la Asociația Județeană pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân. În același context, se dorește și privind  înființarea ,,Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân,, și aprobarea delegării gestiunii acestuia către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară,, Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”. La Vulcan, capturarea maidanezilor se realizează cu ajutorul celor de la Pregoterm. Capturarea, transportul și cazarea unui singur maidanez costă municipalitatea de la Vulcan în jur de 200 de lei. Consiliul Local Vulcan aCItește mai departe


Ce alege Cristian Resmeriță?

Cristian Resmeriță va trebui să aleagă între postul de primar și cel de senator. Resmeriță a fost candidatul PSD Hunedoara la Senatul României, iar hunedorenii i-au acordat votul de încredere. Acesta are la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a se decide dacă rămâne primar sau alege să plece la București, ca senator. “Încă nu m-am decis ce voi face. Deocamdată sunt primar. Mai am timp 15 zile să mă decid”, a declarat Cristian Resmeriță, senator ales PSD și primar al municipiului Lupeni. În cazul în care Cristian ResmerițăCItește mai departe


Copiii sub 16 ani, prețuri noi la telescaun

Copiii până în 16 ani vor plăti un tarif diferențiat pentru o călătorie cu telescaunul. Autoritățile locale de la Petroșani au modificat prețurile pentru biletele de călătorie cu telescaunul. Astfel, toți copiii cu vârsta până în 16 ani vor beneficia de reduceri la călătoria cu instalația de transport pe cablu. Până acum, reducere aveau doar copiii cu vârsta de până la 12 ani.   “Prin hotărârea Consiliului Local nr. 311/2015, au fost aprobate prețurile privind transportul pe cablu pentru telescaunul TS3 din zona PArâng, iar prin hotărârea Consiliului Local cuCItește mai departe


Colind din suflet de român

Consiliul Județean Hunedoara organizează un concert de colinde. „Colind din suflet de român” se va auzi pe scena teatrului de Artă din Deva, luni, 19 decembrie. “Concert extraordinar de colinde organizat luni, 19 decembrie 2016, ora 20.00, de Consiliul Județean Hunedoara în colaborare cu Uniunea Artiștilor Interpreți de Folclor Muzical din România. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile în sala Teatrului de Artă Deva”, spun oficialii Consiliului Județean Hunedoara. Ionuț Fulea, Mariana Anghel, Mariana Deac, Alexandru Pugna, Mirela Mănescu, Virgina Irimuș, Bogdan Toma, Răzvan Nastasescu, Oana Bozga Pintea, CatalinCItește mai departe


Cărbunele, poveste de 30 de milioane de ani

Geologii au descoperit că huila din Valea Jiului s-a format în decursul a 30 de milioane de ani. Mineritul are o istorie de 200 de ani în Valea Jiului, de atunci această industrie este un motor al Văii Jiului. Există însă plante cu o vechime de 30 de milioane de ani, iar acestea au format ceea ce minerii scot astăzi la lumină, și anume cărbunele.  “Lucrez în Valea Jiului de câțiva ani, atât în subteranele minelor din Valea Jiului, cât și pe haldele acestora, împreună cu doctoranda mea. Aceasta îșiCItește mai departe