Vulcan / Totul despre noua taxă de salubritate

primaria vulcanAșa cum se cunoaște, începând cu 1 ianuarie 2017, taxa specială de salubrizare ( colectarea, depozitarea și transportul deșeurilor menajere), aprobată de Consiliul Local la sfârșitul anului trecut, se plătește către Primăria municipiului Vulcan.

Persoanele fizice care locuiesc pe raza municipiului Vulcan și persoanele juridice care au sediul, punct de lucru sau desfășoară activități economice în municipiul Vulcan sunt obligate la plata taxei speciale de salubrizare stabilită prin hotărârea Consiliului Local.

  • Cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii persoane fizice din Municipiul Vulcan este de 8,00/persoană/lună.
    • Cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii persoane juridice din Municipiul Vulcan este de 252,00 lei/tonă/lună.

Persoanele fizice sunt obligate la plata acestei taxe în funcție de numărul de persoane din fiecare familie, respectiv numărul locatarilor existenți la adresa respectivă ( membri de familie, chiriași, flotanți, etc.).

Persoanele fizice au obligația de a depune la Serviciul impozite și taxe declarația conform modelului atașat în vederea stabilirii taxei de salubrizare, cuprinzând toate persoanele care locuiesc la acea adresă.

Pentru imobilele proprietate a persoanelor fizice care sunt date în chirie, comodat, sau în altă formă altor persoane fizice/juridice, obligația declarării revine proprietarului.

Persoanele juridice sunt obligate la plata taxei în funcție de volumul de deșeu generat/lună. Volumul de deșeu generat de către aceste categorii de beneficiari va fi comunicat lunar de către operatorul de salubritate.

Pentru imobilele proprietate a persoanelor juridice care sunt date în chirie, comodat, sau în altă formă altor persoane fizice/ juridice, obligația declarării revine proprietarului.

Pentru imobilele aflate în proprietatea Statului, a Municipiului Vulcan, obligația declarării revine chiriașilor acestor imobile.

Termenul de depunere a declarației de impunere pentru taxa specială de salubrizare aferentă anului 2017, este 31 martie 2017.

În cazul nedepunerii declarației, obligația de plată se va stabili din oficiu de către organele de specialitate pe baza oricăror date și informații deținute de acestea ( date și informații obținute în urma controalelor efectuate la alți contribuabili care au legături de afaceri cu plătitorul în cauză, din dosarul fiscal al plătitorului, informații de la terți, etc. )

În cazul în care intervin modificări ( domiciliu, nr. de persoane) în datele prevăzute în declarația de impunere inițială, cel în drept va depune o declarație rectificativă, însoțită de documente justificative, în termen de 30 zile de la data apariției modificărilor respective, impunerea/scăderea taxei de salubrizare aferentă declarației rectificative se va efectua cu data de 1 a lunii următoare depunerii declarației rectificative.

În caz de deces, scăderea taxei de salubrizare se efectuează cu data de 1 a lunii următoare apariției acestei situații și necesită depunerea copiei după certificatul de deces, conform cu originalul.

Termenele de plată pentru taxa specială de salubrizare se stabilesc după cum urmează:
– 31 martie, pentru lunile: ianuarie, februarie,martie;
– 30 iunie, pentru lunile: aprilie, mai, iunie;
– 30 septembrie, pentru lunile: iulie, august, septembrie;
– 31 decembrie, pentru lunile: octombrie, noiembrie, decembrie.

Neplata taxei la termenele stabilite atrage după sine calculul și plata majorărilor de întârziere în cuantumul și condițiile prevăzute la art. 183 alin (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv 1% din cuantumul obligației fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Pentru sumele restante la plată, Serviciul impozite și taxe procedează la declanșarea și realizarea executării silite a acestora, conform legislației în vigoare.

Taxa de salubrizare se poate achita numerar la casieriile Primărie Municipiului Vulcan, precum și cu ordin de plată în contul care va fi deschis la Trezoreria Municipiului Petroșani.

Sumele încasate vor fi achitate către operatorii serviciilor de salubritate pe baza facturilor însoțite de documente justificative privind cantitatea de deșeuri colectate, transportate și depozitate.

[slideshow_deploy id=’36590′]



(Următoarea știre) »