24 Ianuarie, la Vulcan / Filme istorice, defilare cu torțe și hora unirii

unirevulcan2Și în acest an, la Vulcan, ziua de 24 Ianuarie a fost una a împlinirii. Vulcănenii au răspuns în număr foarte mare, de la cei mici și până la seniorii comunității locale, îndemnului administrației publice locale de a marca, momentul istoric al celor 158 de ani de la ”Mica Unire”, așa cum este denumită Unirea Principatelor Române.

Amfitrion al evenimentului a fost, ca de fiecare dată, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. Acesta a venit la defilarea de Ziua Unirii însoțit de cele două nepoțele ale sale, dar în mod firesc i-au stat alături în defilarea cu torțe pe Bulevardul Mihai Viteazu, viceprimarul Cristian Merișanu, dar și o pa,rte a membrilor Consiliului local, precum și ofițerii și subofițerii rezerviști din cadrul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Valea Jiului.

”În istoria neamului românesc, momentul istoric de la 24 Ianuarie 1859 este unul definitoriu. O dată pentru că el machează formarea statului național unitar român, a României moderne și, mai apoi, pentru că grație acestui eveniment istoric a fost posibilă, peste alte decenii, Marea Unire a tuturor românilor, de la 1918”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

De altfel, despre toate aceste evenimente care marchează istoria modernă a României, au ”vorbit” cele două scurt-metraje documentar prezentate publicului de toate vârstele care a umplut sala cinematografului ”Luceafărul”, locul în care au început manifestările de astăzi de la Vulcan.

unirevulcan1

La ceas de seară, cu torțe în mîini și în sunet de fanfară, sute de vulcăneni au pornit într-o spectaculoasă defilare cu torțe pe Bulevardul Mihai Viteazu. Defilarea s-a încheiat cu o mare horă a Unirii, în jurul sensului giratoriu din centrul Vulcanului pe care se află amplasat un alt simbol al nației noastre, o replică a sanctuarului dacic de la Sarmizegetusa.

”Le mulțumesc tuturor vulcănenilor care au răspuns și anul acesta invitației noastre de a participa la sărbătoarea Micii Uniri. Hora Unirii ne-a unit din nou în inima comunității noastre”, a mai spus Gheorghe Ile, primarul localității.

[slideshow_deploy id=’13837′]